Am recunoscut pana acum de multe ori ca intr-adevar, primele 6 luni dupa ce s-a nascut Pavel, mi s-au parut dificile, in sensul ca nu reuseam sa imi organizez prioritatile asa cum fusesem eu obisnuita atatia ani… in stilul corporatist, cu agenda stricta :). Mi se parea ca de fapt tot ceea ce il privea pe el era prioritatea nr 1, iar eu trebuia sa devin (ceea ce s-a si intamplat pana la urma 🙂 ) “MAMA MULTI-MULTI-TASK”.
Cu toate astea, pot spune acum ca abia dupa ce a inceput sa mearga si sa manance diversificat a fost adevarata provocare :). Din punct de vedere al solicitarii fizice si nervoase a mamei, perioada 1-3 ani este o perioada grea, dar merita tot efortul. Pentru cele care beneficiati de ajutor sau care ati fost nevoite sa va reluati munca, recomand sa cereti bonelor, bunicilor sau persoanelor care ingrijesc de copilasi sa respecte urmatoarele reguli in timpul mesei:
1. Cantitatea de mancare. Se pune in farfurie o cantitate moderata, cat stim ca mananca de obicei copilul, nu cat ne-am dori noi sa manance! Mai bine suplimentam ulterior decat sa stresam copiii in fata unei farfurii foarte incarcate. Exista astfel posibilitatea ca el sa devina „terorizat” la ora mesei in fata propriei neputinte de a termina o farfurie plina peste masura. Sau sa ajunga peste ani de zile sa fie genul de persoana pe care o observam jenati si o intalim din ce in ce mai frecvent in ziua de azi, care isi umple ‚ochi’ sau ‚cu varf’ farfuria, asa cum a fost obisnuit sa vada de mic.
Este adevarat, pe masura ce copiii cresc si incep sa inteleaga din ce in ce mai bine, trebuie sa ii invatam respectul fata de mancare, cum sa evite risipa si cum sa aprecieze faptului ca avem ce pune pe masa. In cartea „Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi” am citit urmatoarea relatare (pag. 13): un duhovnic a fost intrebat de un om casatorit „Cum pot eu, traind in lume, sa fac voia lui Dumnezeu?”. Duhovnicul i-a raspuns: „In tot ce faci, lucreaza impreuna cu Dumnezeu” (I Corinteni 3:9).
A fi „impreuna –lucrator” cu Dumnezeu in casatorie si in educarea crestina a copiilor este o indatorire mareata si sfanta. Educarea obiceiurilor alimentare face parte din aceasta indatorire.
De exemplu, pentru a dobandi o atitudine de recunostinta pentru faptul ca are de mancare si pentru a manca ce are in farfurie, ii putem cultiva copilului sensibilitatea. Ii putem vorbi despre problemele existente in jurul nostru si in lume legate de saracie, de nevointa. Ne putem manifesta recunostinta fata de Dumnezeu pentru ca avem un loc de munca si posibilitatea de a castiga bani pentru mancare. Copiii crescuti in acest spirit de mici vor avea respect pentru ceea ce li se pune in farfurie sau la pachet si nu vor face mofturi.
Exista si alte metode utile pentru a stimula copiii sa manance ceea ce li s-a oferit la masa (tema unui articol viitor). Insa acest lucru se face cu blandete si fara exagerare. Ii vom incuraja, vom zambi intelegator, batand din palme. De fiecare data insa cu portii mici (eventual suplimentate). In nici un caz nu ii vom forta, ameninta, pacali sau – mai rau – pedepsi! Pentru ca sistemul lor digestiv va fi complet bulversat si asta poate avea consecinte pe viata.
Daca refuza un aliment, rabdare si perseverenta, va amintiti, da? 🙂 Renuntam pentru o perioada la alimentul respectiv, mi s-a intamplat si mie cu Pavel. Apoi il putem reintroduce, o idee ar fi sa il pregatiti altfel decat prima oara. Sub nici o forma nu vom ascunde in mancaruri preferate alimentele care nu ii plac, copilul este mai inteligent decat ne imaginam si le va identifica. Isi va pierde increderea in cel care il hraneste, se va simti pacalit. Este o eroare grava care poate afecta relatia de incredere mama – copil. Am discutat cu mame deceptionate ca bebelusii nu vor legume sau supa si le ‚ascund’ in lapte praf sau in iaurturi cu fructe. TOTAL ERONAT, atat ca strategie, cat si ca grupare a alimentelor.
Lipsa poftei de mancare este intr-adevar un indicator ca ceva nu functioneaza. Cu rabdare, trebuie investigat (poate fi doar o banala jena, lipsa unui spatiu bine aerisit, orice). Daca nu descoperim nimic, atunci pur si simplu marim durata dintre mese, renuntam la gustari si cand i se va face foame, va manca. Si noua ni se intampla sa nu vrem uneori sa mancam, sau sa vrem doar un fel de alimente (fructe, paine, etc). E firesc. Bineinteles ca daca problema persista si se agraveaza, consultul unui specialist este cea mai buna solutie.
In final, tot referitor la cantitatea de mancare, nu umplem mai mai mult de jumatate de lingurita cand ii dam copilului sa manance. Daca este mai mare si mananca singur, il invatam acelasi lucru. In mod eronat, multi copii sunt stimulati si invatati sa ia muuuult in lingura deodata, sa isi umple gura, sa arate ca sunt puternici, mari si pot manca “muuuult, toooot”. Si uite asa, ajung la randul lor parinti care isi vor impregna poate involuntar/inconstient copiii cu aceleasi obiceiuri nesanatoase (si nu in ultimul rand si nepoliticoase).
2. Lichidele in timpul mesei. O alta regula de aur – atat pentru copii, cat si pentru adulti – din 
pacate nerespectata aproape deloc in ziua de azi, este ca nu se bea apa/ceai in timpul mesei sau imediat dupa masa, ci cu 30-60 min inainte sau dupa masa. (La orice restaurant esti mai intai intrebat ce bei, nu? Asta nu inseamna neaparat ca si trebuie sa si comandam ceva, mai ales daca primul fel soseste mai repede de 30 min). Apa dilueaza concentratia sucurilor gastrice, ceea ce face digestia mai lenta si dificila. Elena Pridie explica in cartea sa “Copilul vegetarian” ca “lichidele consumate in timpul mesei (supe, compoturi, lapte) nu trebuie sa depaseasa ¼ din totalul alimentelor consumate la acea masa si de regula e bine sa fie combinate cu hrana solida, de preferat din cereale, gen biscuiti, crutoane” . Mai rau este ca adultii aleg sa bea lichide reci in timpul mesei. Spun „mai rau” pentru ca digestia va fi oprita pana cand organismul reuseste sa transmita stomacului suficienta caldura pentru a incalzi lichidele respective si a-i da forta necesara sa isi reia apoi lucrul.
(va urma …)