Ce-ai facut azi la școală? Pauze

Scris de Cristela  - 9 noiembrie 2016

Se-ntorc copii acasă, primesc cele mai pline de dor pupicuri din galaxie și gata cu dulcegăriile! Vor să ne jucăm ACUM de-a bebelușii care fac boroboațe. Ne jucăm o vreme, doar doar prind și eu momentul să pun diplomat întrebarea ”aceea”. Mi-e drag tare de tot ce fac ei la școală, e atât de diferit de ce am făcut eu, încât nu mă pot abține:
– Și?… Pavel, a fost interesant azi? o apuc pe ocolite, cu generalități chipurile, altfel am toate șansele să ratez răspunsul.
– Îhm… știi cum se spune “pahar” în rusește? Da’ ….”iepure”, știi? Vrei să ne jucăm mai bine de-a școala?
– Vreau, mă-ncumet eu, la gândul că așa împușc doi iepuri dintr-o dată.
– Bine. Poți să-mi spui “Domnule Profesor!”
Dau adunarea, îl chem și pe Petru, și pe Călin, că “Domnule Profesor” vrea neapărat toți elevii din casă. Petru protestează, dar în schimbul promisiunii că după aceea ne jucam din nou de-a bebelușii care fac boroboațe (nu alții, categoric nu!), se-ncumetă și el. Jocul curge frumos,

Domnule Profesor ne-a dat tema
Domnule Profesor ne-a dat tema

eu sunt fascinată de evoluția lui Pavel,

Tema mea
Tema mea

Petru întreabă non stop când se termină odată jocul plictisitor de-a școala și când începe jocul de-a bebelușii care fac boroboațe,

Tema Petru
Tema Petru

Călin execută cu seriozitate temele primite de la “Domnule Profesor”. 🙂

Tema Tata
Tema Tata

Una peste alta, terminăm ”ziua de școală”, toata lumea încântată de rezultat, așa că arunc năvodul:
– Auzi, Paveluș, dar tu ce-ai făcut azi la școală?
– Pauze! Acum, după vacanță, avem două pauze, nu una. Și trebuie să le facem pe amândouă. E bine sa faci pauze. E sănătos. Așa a spus învațătoarea.

Ascult și-mi place ce mesaje îmi trimite Universul, pentru că observ la mine și la adulții din jurul meu cum am uitat de importanța vindecătoare a alternanței efort – pauză, zgomot – liniște, atât în programul nostru individual, cât și în cel de familie sau cel pe care îl facem copiilor. Am fost făcuți să gândim că pauzele frecvente sunt semn de lene sau pierdere  de timp. Am ajuns să desconsiderăm importanța frecventei lor pe parcursul zilei, schimbând sensul unor zicale pline de înțelepciune, cum ar fi și ”pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”. Natura, sportivii de performanță, artiștii știu că recuperarea este la fel de importantă ca antrenamentul. Tocmai aceasta atitudine colectivă fariseică față de pauze a dus și la apariția pauzelor ”furtișag”: pentru a nu fi considerați leneși, angajații își iau pauze prefăcându-se că muncesc. Natura ne demonstrează că pauzele și perioadele de liniște sunt nu numai normale și firești, ci sunt perioade de MARE PRODUCTIVITATE, sunt momente de CREAȚIE. Doar firea umană simte nevoia să se strofoace până la epuizare, ba mai e și entuziastă sau mândră de efortul uriaș permanent (însoțit de cele mai multe ori de rezultate minime). E nevoie de curaj și de angajament solid față de noi înșine pentru a ne elibera de iluzia colectivă a efortului, a sacrificiului, a ”luptei” pentru supraviețuire, pentru sănătate, pentru ce vreți voi.

– Da’ știi ceva? continuă Pavel. A mai spus că dacă suntem obosiți, nu trebuie să venim la școală. Putem să rămânem acasă să dormim și să facem pauze. Mda, e sănătos să faci pauze.
– Am înțeleeeees… Așa vom face când simți că ești obosit. Dar temă, temă nu ai azi? să scap și eu de-o grijă, noh.
– Am, dar nu de desenat. De gândit. Trebuie să ne gândim ce nu se poate număra. Începe tu! face către mine. Să mă satur, dacă tot am întrebat.
Scâââââârț! Pavelas a  tras semnalul de alarmă și mintea mea, un tren de mare viteză, a frânat brusc. În conversațiile cu spiritele libere ale copiilor constat ca inerția impregnată gândirii de sistemul încătușat în care am crescut, e înca prezentă în tiparele mele mentale …
– ?!
– Gata, știu eu: firele de iarbă! E iarbă și aici, și la bunicu’ și în Africa. Nu poți să mergi în aceeași zi pe jos de aici până-n Africa și să numeri toate firele de-odată. Și mai e ceva: fulgii de zăpadă!
– Și picăturile de ploaie, intră și Petru în joc, entuziasmat.
– Și iubirea? caut timid să recuperez teren.
– Nu, nu , iubirea POATE fi numărată, înțelegi? Că dacă te iau în brațe de zece ori, înseamnă de zece ori iubire.
– Da, așa e, zice și Petru. Sau dacă te iubesc cât toata lumea, asta e O iubire. UNA.
Tema-i gata, e timpul să ne jucăm de-a bebelușii care fac boroboațe. Vin cu propunerea să joc rolul mamei care dormea pe canapea în timp ce bebelușii făceau boroboațe (știti voi de ce 🙂 ), dar nu ține. Trebuie să fiu educatoarea care aleargă după bebeluși și care îi ia în brațe. Să nu facă boroboațe, ați prins ideea.

Mai târziu, la culcare, Petru mă roagă:
– Mâine, la pachețel, pot să îmi pui șase ursuleți? (Ursuleți = niște “jeleuri” ocazionale, înlocuitoare de haribo, fără balauri în ele, doar din suc de fructe și alge gelifiante.)
– Sigur, mama! n-am întrebat mai mult, deși îmi stătea pe limbă.

A doua zi vine Petru de la gradiniță cu cei șase ursuleți înapoi. Sunt uluită. Cum să va spun?… Ursuleții ăștia sunt plăcerea supremă, delicatesa delicateselor și indiferent ce, nu s-ar refuza vreodată.
– Cum Petru, nu ai mancat tu UR-SU-LE-ȚII???!!!!!
– Mmmm, nu, nu puteam. Am vrut să-i dau doi lui David, doi lui Yan și doi să-mi rămână mie, că așa m-au rugat ieri. Da’ eu le-am spus: ”Bineeee, v-aduc dacă veniți mâine cu fructe în loc de porcării!” (asta e vorba lui pentru toate preambalatele de supermarket, n-am cum s-o cenzurez). Și au venit cu fructe, da’ n-au vrut să mănânce decât puțin. Le-am spus: “Trebuie să mâncați tot mărul și toți strugurii, să mestecați încet și după aia vă dau!”. Da’ ei n-au vrut să mănânce și-atunci nici eu n-am putut să le mai dau.
– Ahammm… Oricum, puteai să-i mănânci tu pe toți, mama.
– Nuuu!? Nu puteam! Nu puteam să mănânc singur, nu-nțelegi? Că am promis! Am promis și ei sunt prietenii mei.

***

Notă: copiii sunt în sistemul de educație alternativă, la o școală liberă. Limba rusă se studiaza pentru a le oferi copiilor experiența necunoscutului absolut, întâlnirea cu o limbă cu adevărat străină, pe care nu au auzit-o niciodată, cu o cultură diferită, cu un alfabet complet diferit. Se consideră ca limba engleză (care face oricum parte din programa oricărei școli) nu mai poate fi considerată o limbă străină. Limbile străine se studiază după cu totul altă metodă decât cea cu care am studiat noi, una fascinantă și neobositoare.

Simplu 2: ce mare scofală, încă o carte ilustrată?

Articole interesante 

>