De vorba si de suflet cu Dr. Pavel Chirila

Număr afişări : 23.834

Vinerea trecută, dimineața devreme, când Bucureștiul era în plină forfotă, iar eu în trecere, m-am retras pentru două ore la adăpost și am ascultat … “cuvinte bune de mâncat”, direct de la sursă, de la doctorul Pavel Chirilă. Hrană pentru suflet, hrană proaspată, mustind de Vitamina L și adevar, căci “Adevărul – spune domnul doctor – nu poate fi apărat decât dacă este rostit în iubire !“. Ne-am făcut amândoi două pahare de suc proaspat de măr și-am început să povestim … despre cum e să fii cu ochii în patru la tot felul de capcane întinse de inerția fizică și mentală, de presiunea din media, de societatea de consum, de negativitate, de sistem, de valori pecuniare, de muncă și de carieră ajunse doar un mijloc de a strânge bani și titluri, în niciun caz un mijloc de devenire spirituală, de bunurile materiale care ne posedă, în loc să le posedam noi pe ele, de capcanele menite să erodeze trainicia familiei moderne și treptele creșterii duhovnicești …

“Cristela, sa fii tare in fiecare clipa, ca in fiecare clipa poti cadea! L-am vizitat pe Parintele Arsenie Papacioc cu putin timp inainte de trecerea la cele vesnice. Doar cateva minute, caci era bolnav, cu un trup neputincios, dar cu un spirit viu. L-am rugat: <<Parinte, spuneti-mi un cuvant de folos.>> Si asta mi-a spus … <<Da, fii atent: trebuie sa priveghezi si sa fii tare in fiecare clipa, caci in fiecare clipa poti cadea!>>”

Cand ne-am despartit, mi-a scris o dedicatie pe ultima lui carte, Întâmplări din Biserică si Spital (Ed. Christiana, 2014, Bucuresti). E o carte dialog, mica, subtire, de buzunar, de suflet. Mai intai te face dependent de fiecare cuvant si de dat pagina. Apoi iti face dus, drenaj si detox sufletesc. Bland, dar profund. “Am cumpanit mult pana sa scriu si sa difuzez aceasta carte. Am revenit de multe ori asupra textului, pentru a ma convinge si a-i convinge si pe cititori ca fraza este beningna, slujeste numai acele adevaruri care au semnificatie precisa, care nu sunt insotite de malitiozitate si care pot zidi.”

“Uite Cristela, sa citesti pe avion! Dar sa stii, intamplarile din biserica si spital nu sunt intotdeauna placute la prima vedere!”

***

Cateva ore mai tarziu zburam inapoi spre baietii mei, spre nesecatul izvor de Vitamina L de acasa.

Spre acasa mea…

Mangaiam scrisul de mana de pe prima pagina a cartii devorate in aproape doua ore si ma ardeau degetele la gandul sa va povestesc despre ea. Am aterizat. Lumea a dat zor sa-si deschida telefoanele. Binganeli si zumzaieli din toate partile. Am asteptat un moment de liniste pe culoarele aeroportului si l-am sunat inapoi:
– Ai ajuns, Cristela?
– Domne ajuta, am ajuns!
– Ai citit-o?
– Am inhalat-o! E o carte …. cum sa-i zic?… Nu, nu curajoasa, ca nu ne temem de Adevar ….
– Îndrazneaţă, Cristela. O carte îndrăzneată, ha, ha, ha, ha!

Programa scolii de medicina

Aflam cum si de ce, desi medic, domnul doctor nu mai practica medicina pe care a invatat-o in facultate si face o evaluare a programei facultatilor de medicina. “Este o programa atee, din care Dumnezeu Creatorul a fost alungat. (…) alcatuirea minunata a fiintei umane, cresterea, procesee fiziologice sunt studiate steril, foarte tehnic, ca si cand fiinta umana ar fi doar efectul impreunarii biologice si o suma de organe functionale. (…) in anii clinici, m-as astepta sa se studieze si cauzele spirituale ale bolilor, nu numai cauzele biologice, climatice, alimentare, microbiene, chimice, fizice etc.”

Sunt clarificate aspecte legate de sfarsitul vietii din prisma medicinei contemporane si a celei crestine, aspecte de bioetica: moartea biologica, moartea cerebrala, prelevarea de organe, eutanasierea, organismele modificate genetic, clonarea, etc.

Conflictele cu oficialii Ministerului Sanatatii

Cele mai dureroase si revoltatoare marturisiri sunt legate de conflictele cu oficialii Ministerului Sanatatii. Povesteste despre razboiul dur si nedrept pe tema Spitalului crestin CHRISTIANA, despre sarea iodata (amenintarile primite in urma publicarii Memoriului prin care avertiza oficialii si populatia asupra pericolelor cauzate de consumul de sare iodata si imoralitatea obligativitatii iodarii sarii. Detalii in articolul meu Sarea iodata, dusmanul celor sanatosi), despre criticarea vaccinurilor (cum au vrut sa ii ridice dreptul la libera practica pentru ca a criticat in timpul campaniei de vaccinare contra cancerului de col uterin). “Am fost chemat la Colegiul Medicilor spre a fi judecat pentru un delict de opinie, lucru total interzis de Codurile deontologice ale tuturor colegiilor din lumea civilizata. Lupta dintre provaccinalisti si antivaccinalisti continua. Regretabil este ca populatia nu este suficient de bine informata si nu poate lua decizii in deplina cunostinta de cauza.”

O poveste cu parinti si vaccinuri

“Am avut un pacient care nu si-a vaccinat copii. Medicul de familie – o doctorita foarte ravnitoare si devotata cauzei vaccinaliste, i-a agresat verbal (va suna cunoscut? n.a.) pe parinti punand o mare presiune psihologica asupra lor:
<< Sunteti iresponsabili, trebuie sa-i vaccinati, o sa anunt autoritatile, puteti provoca epidemii in scolile unde vor fi copiii vostri etc.>>.

Dupa cativa ani, satui de aceste amenintari, tatal s-a adresat doctoritei:
D-na doctor, am decis sa vaccinam copiii. Chiar si din urma.
– Ei, bravo bine ca ati inteles importanta vaccinarii! Aduceti copiii incoace!
– Da, dar prima data ne veti da o hartie iscalita de d-voastra prin care ne asigurati ca vaccinurile nu au reactii adverse si copiii nu vor pati nimic!
– Atunci mai bine lasati-i asa, ca daca n-au patit nimic pana acum, n-o sa pateasca nici de aici inainte!”

Despre cancer

– De ce ati scris o carte despre alimentatia in cancer, cu toate ca nu sunteti oncolog? (cartea “Nu hrani cancerul!”, proiect caritabil pentru constructia clinicii Nera, prima clinica de recuperare oncologica din Romania – n.a.).

Lansare “Nu hrăni cancerul!” – 2012, Cărturești.

– Eu am scris aceasta carte pentru ca nu au scris-o oncologii. Eu practic terapii alternative (homeopatie, fitoterapie, dietoterapie) si bolnavii de cancer – in disperare de cauza – solicita si ajutorul acestor metode. Asa am constatat ca oncologii nu au niciun sfat dietetic pentru bolnavii lor, ba chiar ii sfatuiesc sa manance “orice vor” si, in special, fripturi in sange.
– Unii oncologi nu au auzit, chipurile, de acest termen (recuperare oncologica – n.a.).
– Notiunea de recuperare oncologica se refera la metodele clasice de recuperare aplicate bolnavilor oncologici: psihoterapie, dietoterapie, kinetoterapie, invatarea unui stil de viata corect.

Despre compatibilitatea homeopatiei cu conceptul de medicina crestina

“Homeopatia este o disciplina terapeutica care face parte din marea familie a terapiilor naturiste. Este practicata de secole de medici crestini, calugari, ierarhi. Eu insumi am tratat teologi, duhovnici, ierarhi.

Este contestata de oameni care nu au nicio instructie in domeniu; am observat ca, de multe ori, nici nu cunosc definitia homeopatiei. Nu au studii medicale, uneori nu au nici studii medii, dar au indrazneala (tupeul) sa-si dea cu parerea. Am cunoscut personal cativa contestatari ai homeopatiei. Par oameni care nu se pot afirma prin nimic ziditor in viata lor si atunci incearca sa se afirme daramand ceva. Cred ca nu merita sa vorbim mai mult.”

Am un interviu clarificator cu domnul doctor despre homeopatie ca prejudecata, ca “vrajitorie” interzisa de biserica: “Homeopatia intre prejudecata si realitate”.

Despre si pentru contestatarii medicului crestin

Gestul de a se implica in domeniul oncologiei, desi nu este oncolog, a parut indraznet si au fost multi care au carcotit, defaimat, barfit, ridicat din sprancene. Unii mai ortorexici intr-ale alimentatiei sanatoase au ridicat degetul acuzator si au gasit potrivit sa ma provoace si pe mine cu tot felul de intrebari legate de domnul doctor Chirila, care mai de care mai ispititoare: “Dom’le, ştii ce?”, le zic.”Tot n-ai înţeles că degeaba nu mănânci carne de animal, dacă muşti din aproapele tău şi-l ucizi cu gândul şi vorba otravită? N-ai înţeles că degeaba ai dat peste un medic care îţi recomandă să mănânci un camion de broccoli şi să bei o cisternă de suc verde, dacă nu ştie ce să îţi prescrie pentru vindecarea sufletului? N-ai înţeles că sistemul nervos şi sistemul imun sunt cam una şi aceeaşi? Înainte să osândeşti, păşeşte măcar o dată în Spitalul Sfânta Irina. Acolo unde Petre Ţuţea s-a stins în braţele domnului doctor. Acolo unde bolnavii aflaţi în ultimul stadiu de boală şi pe care spitalele îi alungă că nu au bani de şpăgi şi sanse la viată, sunt ajutaţi cu iubire să se stingă demn. Ştii ce înseamnă medicina creştină şi cu ce preţ se ajunge să o practici? Dacă nu, atunci citeşte articolul de fata, mai citeste-l si pe asta, citeste si cartea despre care va scriu azi şi plângi cu mine. Smereşte-te, că ai de ce.”

Mi-a explicat domnul doctor, asa: “Medicul crestin consulta bolnavul cu constiinta si convingerea ca trupul este templu al Duhului Sfant; cand atinge bolnavul, el atinge templul, iar cand vorbeste cu bolnavul intra in relatie cu sufletul, adica cu vesnicia. (…) Medicul crestin este smerit si milostiv si se roaga pentru vindecarea bolnavilor. El este capabil sa intre in contradictie cu sistemul medical oficial si sistemul politic, daca acestea permit sau promoveaza lezarea trupului sau integritatea persoanei umane.”

De cate ori vine momentul sa imi iau la revedere de domnul doctor, m-as comporta ca ai nostri Pavel si Petru cand trebuie sa incheie ceva ce le face placere (daca ati rezistat sa cititi tot articolul, precis ca-ntelegeti si de ce): “Oh, nuuu !… Inca putin! Te rooog …”.

Număr afişări : 23.834

Distribuie:

Sunt acceptate observații, comentarii critice sau păreri care nu coincid cu ale autorului, dacă:

1. Sunt exprimate cu bunătate autentică și cu omenie.

2. Sunt adevărate.

3. Sunt necesare și aduc un aport constructiv comunității de cititori.

Important

Dacă sunteți într-o situație de urgență, de criză sau dacă o altă persoană e în pericol și aveți nevoie de ajutor imediat, NU FOLOSIȚI ACEST SITE.
  1. Felicitari pentru munca depusa, Cristela! si multumim pentru ca o impartì cu noi!

  2. M-I-N-U-N-A-T!

  3. Mai rar asa oameni!

  4. Cred ca este un om minunat domnul doctor, un om cum nu sunt multi pe Pamant. Multumim Cristela pentru ca me impartasesti aceste lucruri!

  5. Excelent punctat conceptul de medicina crestina!
    Sa-ti traiasca cu sanatate si prosperitate
    pp…apadiile tale cu capul spre soare.

  6. Cristela, esti minunata! Articolele tale sunt crampeie rupte din suflet si de fiecare data cand le citesc simt fiorul, ravna si dragostea cu care au fost lucrate. Te imbratisez cu drag!

    1. Draga Silvia, multumesc. Ne straduim sa dam, asa cum spun si in conferintele mele, hrană dincolo de hrana din farfurie. Si nu in ultimul rand, prin ceea ce scriu si eu ma insanatosesc :). Pentru ca sanatatea incepe in gura, cu ceea ce mancam, dar si cu ceea ce vorbim. Despre noi insine, despre ceilalti. Cuvintele sunt doar o imbracaminte a energiilor pe care le emanam. Si ce dai, aia primesti. Imbartisari calde si multa iubire, cristela

  7. Fiecare intalnire cu dl. Doctor este o binecuvantare!

  8. Felicitari si multumiri in egala masura ptr acest articol.
    L-am cunoscut pe dl Doctor Chirila cu cca 12 ani in urma, cand in urma unor interventii medicale (cauterizare,operatie apendice…)aproape toti doctorii ma sfatuiau sa fac intrerupere de sarcina (toate interventiile au fost facute in primul Trim de sarcina)- “e mai sigur asa” spuneau ei fara insa sa-mi spuna exact riscurile ce aveau sa urmeze daca pastram sarcina.
    Am ajuns indrumata de duhovnic la Dl Chirila care dupa o verificare amanuntita din mai multe puncte de vedere printre care si cel medical( a vazut toate analizele si interventiile survenite peste sarcina) mi-a explicat ca nu sunt supusa nici unui risc nici eu nici copilul. Drept ptr care am ales sa pastrez sarcina, am nascut (normal) o fetita superba,foarte sanatoasa ce a primit nota 10 si care face in curand 11 ani.
    Multumesc pe aceasta cale Dl Doctor si tie Crisstela.

    1. Draga Simona,

      Daca am ceva sa reprosez mediului virtual, este ca nu lasa adevarata vibratie a emotiilor noastre sa tranceada randurile, ca nu lasa lacrimile sa ude ecranul …

      Multumim pentru povestea voastra. La multi ani fetitei, mamei si imbratisari calde, calde, calde … la fel ca lacrimile mele….

  9. Multumesc 🙂

  10. Buna Cristela,ai un site minunat si plin cu multe bogatii.Am gasit multe raspunsuri la o gramada de intrebari pe care le aveam si nu era nimeni langa mine sa ma sfatuiasca.Imi poti recomanda un tratament pentru transpiratia picioarelor( am un Petru mic de 1 an jumate la care ii transpira rau piciorusele).Am folosit si tratament homeopat,dar degeaba.Poate ai mai raspuns pe aceasta tema,dar nu am apucat sa gasesc inca.Multumesc frumos 🙂
    Iarta-ma ca scriu aici,dar nu stiu unde altundeva.am vazut doar postari mai vechi

  11. Este o binecuvantare sa citesti articolele d.lui dr.Chirila.Noi, doctorii ar trebui permanent sa aplicam cuvantul Evangheliei si a rugaciunii in tot ceea ce facem in slujba aproapelui.Sa-i multumim lui Dumnezeu ca va avem!!!

  12. Draga mea Cristelusa,

    Am citit ieri articolul si am plans. Am recitit astazi articolul, caci este un articol pe care poti sa-l citesti si de o mie de ori la rand, si am citit si comentariile. Si iar am plans. Ma simt binecuvantata ca am avut sansa sa ajung in apropierea, fie ea si virtuala, unor oameni ca voi.
    Cu domnul dr. Chirila am vorbit cu cativa ani in urma la telefon in legatura cu o cu totul alta tema (niste ajutoare din Germania) si trebuie sa spun clar si raspicat si aici, ca m-a marcat adanc acea scurta conversatie, caci domnul doctor are indiscutabil HAR. Este omul lui Dumnezeu. Si trebuie neaparat sa ma mobilizez sa scriu despre experienta mea cu homeopatia, ca un mic semn de recunostinta si spijin din partea mea, caci prea multe nu pot sa fac din pacate pt. domnia sa, desi atat de tare mi-as dori-o….
    De tine nici nu mai am curaj sa spun ceva, caci in entuziasmul meu asa te-as ridica in slavi si stiu ca tie nu-ti prea place, asa ca raman la modestele imbratisari si pupaturi virtuale.
    Le multumesc mult si Iuliei si Simonei, comentariile lor au fost ca un alt fulger de lumina pt. mine.
    Va doresc la toti multa sanatate si mult spor in toate.
    Cu tot dragul,
    mimi

  13. Eu l-am cunoscut pe Dl Doctor si pe fiica dansului , la care am mers inca din sarcina si acum imi tratez copilul cu homeopate din farmacia lor. Sunt oameni minunati, homeopatia chiar este o cale buna, mergeti cu incredere mamicilor cu copiii. Eu am reusit pana acum sa tin in frau bolile, de fapt sistemul imunitar al copilului prin aceste metode. Bineanteles tin cont de anumite lucruri pe care ni le-a spus si Cristela cu toata dragostea la conferinta. Va multumesc ca existati si va iubesc si pe tine Cristela ( te urmaresc mereu ) si pe dl doctor Chirila. Sunt multe de spus dar importanta este esenta pastrata din fiecare lucru.

  14. Draga mea Cristela,
    Niciodata nu ma satur sa citesc despre tine.Cred ca Dumnezeu te-a adus aici in timpul nostru, pentru a ne trezi,pentru a face mult bine oamenilor.Esti un pansament minunat pentru ranile noastre…Ce sa-ti mai spun?Sunt atatea de spus si totusi nu sunt cuvinte suficiente pentru a te descrie.Dumnezeu si Maica Domnului sa-ti pazeasca si sa-ti calauzeasca pasii tai plini de har si dragoste pentru semeni.
    Salutari din Viena
    Alexandra Bragau

  15. Draga Cristela,

    Tu oare realizezi ca esti minunata si cat ajutor si energie pozitiva transmiti? Sa-ti dea Dumnezeu multa sanatate!
    Multumesc!

    Cu drag,
    Oana

  16. Buna Cristela, as vrea sa merg cu baietelul meu de 5 ani la dl dr Pavel Chirila, are niste probleme digestive. Crezi ca m-ar putea ajuta dupa 1-2 intrevederi? Eu nu sunt din Bucuresti si am inteles ca o consultatie la dumnealui se obtine foarte greu. Am nevoie te rog de parerea ta. Multumesc!

    1. Daniela, inainte de a raspunde Cristela iti pot spune ca pe dl doctor il gasesti usor si la fel de usor te si poti programa. O cale ar fi sa suni la unul din magazinele Naturalia (ti-as sugera la cel din sediul Mosilor) si sa afli cand tine intrevederi dl doctor. Chiar aseara a fost una. Poti participa (sunt gratuite si de suflet) si acolo poti vorbi personal cu dumnealui. Iar apoi alegi daca continui sau nu cu o consultatie personala. Dar asta, intr-adevar, implica un drum la Bucuresti.
      Tinand cont ca rugamintea ta a fost scrisa in luna mai, realizez ca raspunsul poate fi fara folos pentru problema respectiva. Insa, cine stie, pentru o data viitoare poate ajuta.
      Cu drag,
      Gabriela

  17. Cuvinte pline de intelepciune, iubire si pace! `Vibratia emotiilor` se simte, ba chiar foarte puternic! Nu mai am cuvinte….

  18. Minunat om! Si minunat este ceea ce face. Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa inmultiti numarul celor ce fac bine de dragul binelui. Este mare nevoie. Multumesc Cristela!7

  19. Cristela ,multumesc, iarasi nu am cuvinte….

  20. Multumesc.

  21. Buna ziua!Ma poate ajuta cineva?Doresc sa iau legatura cu Domnul Dr.Pavel Chirila.

  22. Buna ziua, draga Cristela!Am doi copii si cu mare incredere le dau de cateva luni tratamentul homeopat al d-lui dr. Pavel Chirila, cu care medicul pediatru nu este de acord. In urma discutiei avuta cu acesta, m-a cuprins indoiala si teama si nu stiu daca este bine sa continui tratamentul administrat copiilor mei.Spune-mi, te rog, care este opinia ta cu privire la tratamentele homeopate de la Naturalia, pentru intarirea sistemunul imunitar la copii.

    1. Draga Daniela, in viata vei intalni nenumarate situatii in care bine ti se va parea rau si raul bine, trebuie sa iti exersezi muschiul luarii deciziilor si asumarii responsabilitatii. Raspunsurile si increderea in alegerile facute nu vor veni niciodata din afara, de la altcineva. Iar asumarea responsabilitatii pentru propria stare de sanatate, precum si pentru cea a copiilor este primul pas spre vindecare.

      Cat despre raspunsurile la framantarile tale, analizeaza inclusiv ceea ce ai facut acum: imi ceri mie, care nu sunt medic cu specializare in homeopatie si care nu am nici cea mai vaga idee despre istoricul vostru si despre “energia” persoanei careia ii este adresat, sa iti furnizez pe blog, o parere despre un tratament care este o schema PERSONALIZATA, pe care nu il cunosc si nu cunosc nici anamneza pe baza careia ati primit acest tratament. Presupunand ca as face gestul complet neetic fata de toate partile implicate, de a formula o parere, tu chiar crezi ca te poti baza pe ea? Nu asa se iau deciziile referitoare la calea vindecarii, draga mea.

      Cu drag,

      cristela

    2. Draga Cristela, privind atent modul in care am formulat intrebarea, sunt total de acord cu opinia ta. Este dificil, atunci cand primesti doua pareri diferite, de la doi oameni cu pregatire deosebita in domeniu sa alegi calea cea mai potrivita dar intr-adevar, singura in masura sa cantareasca avantajele si dezavantajele, sunt eu…
      Multumesc pentru timpul acordat!

  23. Un OM deosebit si un Medic de exceptie. Sa speram ca exemplul sau va fi pilda pentru profesionisti din domeniul medicinei romanesti! Dumnezeu sa-l ocroteasca spre folosul nostru, al tuturor.

    1. Multumim, Nicoleta pentru informatie! O voi adauga la Abecedarul meu.

  24. Iata alta sursa care vorbeste despre legatura dintre adjuvantii continand aluminiu din vaccinuri si incidenta tot mai mare a cazurilor de autism la copiii vaccinati:
    http://vactruth.com/2014/01/28/toxic-levels-of-aluminum/
    Stiu ca multi oameni prefera sa creada tot ce spune medicul, dar sa tinem seama ca exista extrem de putini medici generalisti care cunosc in detaliu modul de fabricare, compozitia chimica si efectele adverse ale fiecarui component al vaccinului. Sa citesti un simplu prospect NU ESTE SUFICIENT. ESTE NECESARA o documentare extrem de detaliata si asta cere TIMP. Cati medici de familie sunt dispusi sa citeasca articole stiintifice din strainatate, sa cerceteze? Multi recomanda anumite medicamente in schimbul unor beneficii materiale din partea reprezentantilor firmelor farmaceutice.

    1. Draga Nicoleta,

      Multumim. Aici te voi contrazice, ESTE suficient sa citesti chiar si un “simplu” prospect. Prospectul este “disclaimerul” producatorului.

  25. Prospectul unui vaccin poate fi inselator. Exprimarea este aleasa in asa fel incat efectele adverse cele mai periculoase sunt prezentate ca “foarte rar”sau “extrem de rar” intalnite si un om obisnuit, care oscileaza intre a accepta sau nu vaccinarea s-ar putea gandi ca poate nu i se va intampla acel rau tocmai lui sau propriului copil. Oamenii trebuie sa inteleaga ca un vaccin contine substante periculoase (de ex. formaldehida/formol/formalin – este cancerigen si multe tari au interzis chiar si imbalsamarea decedatilor cu aceasta, dar e suficient de buna pt a asigura conservarea vaccinurilor si a intra in corpul unui bebelus, nu?). Decizia acceptarii vaccinarii trebuie luata de fiecare pe cont propriu si nimeni nu trebuie sa fie obligat sa-l primeasca.

    1. CIne stie ca prospectul unui vaccin = disclaimer = limitarea de responsabilitate a producatorului, nu se va lasa inselat.

  26. Pentru o programare la domnul doctor cum procedez.sambata este?cat costa o consultatie?va multumesc!Liliana

    1. Sunati la cabinet, va rog, in Voluntari, la NAturalia, eu nu va pot ajuta cu aceste informatii, va rog. CU mult drag

    2. Multumesc mult!

  27. Cu multa credinta afirm spusele celor scrise mai sus.Ajunsesem cu baiatul meu (2 ani ) in stadiul in care niciun antibiotic nu isi mai facea efectul. In urma unei raceli netratate corespunzator,s-a ajuns ,din pacate,la o pneumonie cu reactii destul de urata. Din nou,netratat corespunzator,la alta. In decurs de o luna. Eram la capatul puterilor.Ajungand insa la Dn Doctor Pavel Chirila,indrumandu-ma spre ce e mai bun, ne-a dat spre vindecare medicamente homeopate. De 3 luni pot spune ca baietelul meu nu a mai facut forme severe la raceala,a mai tusit ca oricare copil integrat in comunitate(camin),mai are nasucul usor infundat dimineata la trezire,dar fara febra si alte complicatii.Sunt extrem de multumita de tratamentul homeopatic . Mi-am salvat copilul de otravurile din farmacii ! Ii multumesc din suflet pentru tot , atat pentru tratamentul dat, cat si pentru sfaturile si curajul pe care mi l-a dat. Dumnezeu sa il binecuvanteze si sa ii dea tot binele din lume !

  28. Cristela, de când te citesc, am început un proces de „traducere” a ceea ce mi se întâmplă în plan fizic, adică a „bolilor” mele. Fiind traducător de meserie, îmi place să găsesc mereu sensul cel mai potrivit: practic, de când am redus proteina animală și am introdus mai multă hrană vie în alimentația mea, parcă mă răcesc tot mai des, o dată la 3-4 luni. Chiar acum trec printr-un episod cu frisoane, febră, nas înfundat, flegmă. Știu că se traduce prin detoxifierea corpului de toxine și e deja a 4-a „raceala” cand aplic pașii recomandați de tine. Totuși, care poate fi concluzia finală a faptului că aceste „răceli” se repetă cu recurență, la intervale scurte de timp, când eu merg pe vindecare și nu pe tratarea simptomelor? Să însemne, oare, că am în mine atât de multe toxine care încă stau la coadă să fie eliminate SAU am imunitatea slăbită și atunci ar trebui să fac ceva în plus?
    Mulțumesc și iartă-mă dacă pun prea multe întrebări, încerc doar să mă clarific.

    Cu stimă,
    Ioana

    1. draga monica, multumesc pentru intrebare. corpul tau e fericit ca i se da ocazia sa scape de surplusul de toxine. daca vei citi cartea dr. robert morse, capitolul crize de eliminare sau cartea dr. sorina soescu pur si simplu…vindecare sau manualul scolii de sanatate 5d vei intelege de unde atatea toxine acumulate. Racelile cu mucus si alte secretii sunt cea mai usoare forme de eliminare. sa vezi cand or incepe sa iasa parazitii sau fungii!
      E important sa stii ce urmeaza sa ti se intample. daca vrei sa opresti procesul, stii ce ai de facut, unii prefera asa: acceleratie, frana. eu am mers constant, desi recunosc ca nu mi a fost usor. de fiecare data cand am depasit o criza curativa am fost mai limpede, mai linistita, mai capabila sa ma concentrez si mai plina de vitalitate. cu drag, cristela

  29. Mulțumesc tare mult. Ok, voi lăsa în continuare corpul să elimine reziduurile, chiar dacă sunt pe slow motion în momentele astea și nu mai dau așa randament intelectual la serviciu. Importantă e recuperarea și vindecarea. Într-adevăr, după fiecare fază din assta mă simt mai bine! (viermii îndoielii îmi spuneau să-mi fac niște analize să văd dacă nu am vreun streptococ/stafilococ, dar decât să mai arunc niște bani, mai bine las natura să-și facă treaba). Nu știu cum aș putea pune frână, las procesul să curgă lin. O să-mi cumpăr și cartea d-nei dr. Soescu (a dr. Morse o am).
    O săptămână liniștită și împlinită!

    1. Dragă Cristela, îți scriu scurt, în fugă, să-ți spun că aseară mi-am făcut tema dată de tine și m-a prins miezul nopții citind despre Criza de detoxifiere din cartea dr. Morse și m-am edificat, am priceput mai în detaliu spusele tale. Urmează să citesc și să aflu la ce să mă mai aștept de acum încolo (am o mică formațiune pe ovare care cred că o voi elimina tot prin detoxifiere, dar asta cred că se va lăsa cu dureri mari).
      Deci vorbele tale au căzut pe pământ bun! Îți mulțumesc!

    2. Draga Ioana (sau Monica?), multumesc pentru consideratie. Cand stim la ce sa ne asteptam, e altceva, desi chiar si asa crizele de eliminare se dovedesc a fi provocari, care iti testeaza credinta. Nu exista “boala” nncurabila, exista doar pacient incurabil, asa ca sunt sigura ca vei avea succes la roade bune! 🙂 Te imbratisez,

      cristela

Care este opinia ta?