Efectele secundare ale antrenamentului timpuriu la olita

URMAREȘTE ȘI EMISIUNEA MEA PE ACEEAȘI TEMĂ, AICI

***

Competitia e prin excelenta distructiva, oricum o privesti, exceptand situatia in care te afli in competie cu propria persoana (daca vrei detalii, citeste AICI si articolul meu, Competitia, o aberatie sadicaa sistemului educational). Mie personal mi-a luat ceva timp sa activez paradigma asta noua, dupa zeci de ani in care familia, scoala, serviciul, societatea, intreg sistemul m-au educat exact pe dos.

Una dintre cele mai acerbe si stupide forme de competitie este cea dintre parinti sau dintre bunici, prin intermediul “realizarilor” copiilor/nepotilor. Sloganul este: “Da’ sa-l vezi pe-al nostru! Al nostru e e și mai….!”.

Cand am devenit mama, m-a furat valul si pe mine. Vreme de un an mi-am risipit energia vitala prin competitii bazate pe lăudăroșenii despre “performanțele” mele de mama sau ale copilului. A fost cea mai la indemana forma de supravietuire, atunci cand ma loveam la tot pasul de:
“Cat are? Dar Dvstra? Si cate kg? Dar Dvstra?”
“Cat ati luat in sarcina?”, “Cat a avut la nastere?”,
“Sta deja in fundulet?”, “Gangureste?”, “Merge?”, “Vorbeste? Cate cuvinte spune?”,
“Bea din canita?” , “Il alaptati?”, “Aveti lapte?”,
“Plange noaptea?”, “Are colici?”,
“I s-a inchis fontanela?”, “I-au iesit dintii?”, “Face scufundari sub apa?”,
“Face singur la olita?”, “Mai folositi pampers?”,
“Ati inceput diversificarea?”, “I-ati introdus carnita?”, “Cum, nu ii dati lactate? Nici ousor?!”

Apoi, intr-o zi, am realizat violenta acestor intreceri si comparatii si-am zis “Gata! Cum sa cresti copii liberi, daca tu insati nu esti libera? Cat timp traiesti pentru a te incadra in asteptarile altora privind locul si rolul tau in scenariul lor, nu traiesti liber”. Asa ca am renuntat: intrecerile de orice fel ma lasa indiferenta, la fel si ucigasul obicei de a le face altora pe plac, doar pentru a castiga aprobarea sau simpatia lor. (Nu, nici vorba, asta nu inseamna ca sunt vreun maestru Zen. Noi sa fim sanatosi, ca temele personale ne dau de lucru toata viata. Doar ca am priceput odata pentru totdeauna ca nu putem decide nimic din ceea ce ni se intampla, cu exceptia unui singur lucru: cum folosim timpul care ne-a fost daruit.)

Competitia “Al meu a invatat deja sa ceara singur la olita!”

In 2012 am citit versiunea in limba engleza a articolului Nu-ţi antrena copilul să ceară singur la oliţă, de Dr. Steve Hodges, medic specialist urologie pediatrica. Articolul a aparut in versiunea online a ziarului Huffington Post din Marea Britanie, la sectiunea dedicata parintilor. Am fost recunoscatoare sa pot folosi o traducere deja existenta a articolului, facuta de Raluca Basuc si pusa la dispozitie de Dr. Sorina Soescu. Am pornit de la aceasta traducere si am facut propriile revizuiri, sublinieri si editari, pentru a va putea prezenta invataturile cele mai importante pentru mine.

Insotesc teoria de observatiile practice, pentru ca doar practica personala a notiunilor teoretice acumulate inseamna cunoastere. Din pacate, cunoasterea la acest capitol a venit pentru mine cam tarziu. Am fost una dintre mamele laudaroase ca la 1 an si jumatate ambii copiii au fost invatati sa renunte la “pampersi”. In 2012, cand am citit articolul, copiii mei cereau singuri la toaleta si – mai rău! – stiau si stiu si in prezent atat de bine sa se țină! (o problema, o sa vedeti de ce, cititi cu rabdare in continuare). Pentru ei nu am mai putut face nimic la capitolul “nu grăbi olița”, dar pentru multi copii si parinti poate va pica la țanc – asa cum mi-ati scris ca au fost articolele despre probleme de ortopedie pediatrica si despre fimoza si decalotare.

Copiii mei nu au facut infectii urinare datorita abtinerii, asa cum avertizeaza Dr. Hodges, asta pentru ca imunitatea lor a fost mentinuta si sustinuta (nu stimulata!), mai ales printr-o eliminare si curatare corespunzatoare a organismului. In rest, am intampinat toate efectele secundare asupra carora Dr. Hodges atrage atentia. Imi da de furca in continuare faptul ca se țin si nu suntem cei mai populari parinti, atunci cand ii intrerupem din joaca pentru a face pipi sau cand ne asiguram ca in fiecare dimineata si in fiecare seara au scaun. Odată ce copiii învaţă să se abţină, aceasta fiind in esență definiția antrenamentului la toaletă/oliță, au tendinţa să facă acest lucru cât pot de des şi de mult.

1. Pentru o dezvoltare corectă a vezicii urinare, copiii trebuie să aiba scaun si şi să faca pipi fără nicio restricţie.

Dr. Steve Hodges prezinta un punct de vedere sustinut de experienta sa clinica cu copiii.  Autorul porneste de la cazul unei fetite din Marea Britanie, Izabella Oniciuc si de la interviul acordat de parintii acesteia, mandri ca la doar 6 luni, fetita nu face decat daca e pusa pe olita. “… ştiu că sunteţi entuziasmaţi de cât de precoce este la oliţă micuţa voastră, dar supravegheaţi fetiţa îndeaproape, deoarece poate avea probleme. Daca este adevărat, înseamnă că Izabella se abţine, dacă părinţii nu sunt gata să o pună la toaletă. Familia Oniciuc poate să fie încântată şi mândră că fetiţa lor ştie cum să se abţină, dar din perspectiva mea, ei ar trebui să fie îngrijoraţi. Pentru o dezvoltare corectă a vezicii urinare, copiii trebuie să aiba scaun si şi să faca pipi fără nicio restricţie. Pentru cei mai mulţi dintre copiii, purtatul scutecelor facilitează eliminarea fără nicio restricţie. (Aş vrea să consemnez că nu primesc niciun ban din industria scutecelor, dar părerea mea este că scutecele din comerţ sunt nemaipomenite).”

2. Abtinerea este un obicei dezastruos

“Pentru copiii antrenați să facă la toaletă, abţinerea cronică este virtual radăcina tuturor problemelor legate de mersul la toaletă, incluzând facutul in pantaloni accidental pe timpul zilei, făcutul în pat, urinarea frecventă şi infecţiile tractului urinar.

Abţinerea cronică este un obicei dezastruos şi – din experienţa mea – copiii invăţaţi devreme, mai ales înainte de vârsta de 2 ani, sunt mult mai predispuşi să dezvolte acest obicei, comparativ cu copiii învăţaţi în jurul vârstei de 3 ani, cu toate că nici cei învăţaţi mai târziu nu sunt cu siguranţă imuni la abţinere (…)

Studii publicate, incluzând Studiul despre Urologie al clinicii noastre din 2012, demonstrează că atunci când prevenim abţinerea, accidentele, infecţiile tractului urinar şi episoadele făcutului în pat încetează aproape mereu. (…)

Din aceste motive explic în amănunt aici, că abţinerea este deja epidemie în cultura vestică contemporană şi este în creştere. Clinica mea are programări nenumărate pentru copiii ale căror obiceiuri de a se abţine au dus la tot felul de probleme. Un mare procentaj al acestor copiii, ca şi în cazul Izabellei Oniciuc, au fost dezvăţaţi de scutece înainte de varsta de 2 ani.”

3. A invata mersul la toaletă nu are nimic de-a face cu inteligenţa copiilor

“In primul rând hai sa ne descotorosim de problema inteligenţei. Mama Izabellei, Raluca, a spus ziarului Daily Expres <Copiii mici nu sunt proşti … cred că ea răspunde bine la orice pentru ca eu am ascultat-o încă de la naştere>.

În realitate, să înveţi mersul la toaletă nu are nimic de-a face cu inteligenţa. Părinţii care aşteaptă un pic mai mult să îşi înveţe copiii la toaletă nu-i tratează ca şi cum ar fi proşti şi nici nu sunt leneşi; ei, într-o manieră înţeleaptă, oferă vezicii urinare a copiilor şansa să se dezvolte sănătos.

Vedeţi, cu toate că pisoii nu sunt mai deştepţi decât copiii, pot fi uşor învăţaţi să meargă la cutiuţa lor la timp, deoarece niciodată nu le-ar trece prin minte să se abţină. Îţi trebuie o minte evoluată ca să înţelegi că abţinându-te de la olita te poţi juca de-a Rapunzel câteva minute sau ore în plus.”

4. Faptul că ştii când să faci la oliţă nu este acelaşi lucru cu a răspunde nevoilor corpului în mod corect

“Copiii şi nou născuţii pur şi simplu nu înţeleg importanţa eliminării atunci când natura o cere. Odată ce copiii învaţă să se abţină de la a face pipi sau caca, aceasta fiind in esenta definitia antrenamentului la toaletă/olita, au tendinţa să o facă cât pot de des şi de mult. Copiilor, şi mă refer aici la toţi copiii, nu le place să îşi întrerupă activitatea pentru a merge la toaletă. Aceasta este o problemă deoarece de fiecare dată când îţi încordezi sfincterul, creezi rezistenţă în vezica urinară.

Ce se intamplă cand forţezi musculatura? Exact ceea ce se intamplă cand îţi forţezi mușchii la sală: se fac din ce în ce mai mari şi mai puternici. Dar, spre deosebire de mușchi, o vezică urinară îngroșată nu este un lucru bun. Va avea o capacitate mai mică iar mecanismul senzorial va fi dat peste cap. Când un copil întârzie (se abtine) sa faca pipi şi asta devine deja un obicei, peste luni şi ani pereţii vezicii urinare vor deveni foarte musculoşi. În cele din urmă vezica devine atât de puternică şi iritabilă încât se va goli singură fără nici o acţiune din partea copilului.

Abţinerea cronică de la scaun, o problemă exacerbată de dietele cu conţinut mic de fibre, complică şi mai tare problema. Scaunul se acumulează în rect, chiar în spatele vezicii urinare şi poate modifica diametrul rectului de la 2 până la 10 cm sau mai mult. In pelvis nu este prea mult spaţiu, iar vezica urinară va fi presată peste masura şi nu va reusi sa tina prea multă urină. Şi mai mult, nervii care controlează vezica, poziţionaţi între vezică şi intestine, pot fi iritaţi când intestinele işi măresc volumul cauzând contracţii neaşteptate şi nedorite ale vezicii, cu alte cuvinte o fugă urgentă către toaletă şi posibile accidente (facut in pantaloni – n.ed.).”

5. Abtinerea cauzeaza infectii ale tractului urinar

“Iată încă ceva ce părinţii Izabellei Oniciuc ar trebui să ştie: abţinerea cronică de la a face caca sau pipi cauzează infecţii ale tractului urinar. Cu cât mai rar face pipi, cu atât mai des apare ocazia ca bacterii cauzatoare de infecţii urinare să se strecoare pana la vezică. Iar dacă acest copil a mai si acumulat o cantitate mare de fecale, are de milioane de ori mai multe bacterii dacât dacă rectul era gol. Cum vezica urinara este la câţiva centimetri distanţă de rect, bacteriile au de facut doar o scurtă excursie, târându-se pe peretele perineului şi in vagin, iar apoi pe zona din jurul uretrei.

Ştiţi cât de des văd copiii care poartă încă scutece şi au infecţii recurente ale tractului urinar? Niciodată. Da, este adevărat, niciodată. Ştiţi cât de des tratez copii recent învăţaţi la oliţă pentru infecţii ale tractului urinar? În fiecare zi. Aceşti copiii umplu un sfert din clinica mea. Aceasta nu este o coincidenţă şi demonstrează foarte clar că învăţatul mersului la toaletă la vârste foarte fragede poate fi dăunător. Copiii cu scutece nu se ţin, dar multi copii învăţaţi cu mersul la toaletă o fac.”

6. Pe vremuri copiii nu purtau scutece

“Cum ramane cu disputa conform careia nici în China, Africa şi India si nici de-a de-a lungul istoriei umanităţii copiii nu au purtat scutece? Pe scurt, este o prostie să aduci argumente bazate pe alte culturi şi alte perioade din istorie. În primul rând, cea mai primitivă formă de a merge la toaletă este de a te duce oriunde şi oricând ai nevoie (gândiţi-vă la orice animal sălbatic), ceea ce de fapt scutecele promovează. Nu este nimic natural atunci cand foloseşti o toaletă. În al doilea rând, eu tratez copiii care trăiesc aici şi acum. Şi nu, nu includ în acest grup copii care ţin o dietă neprocesată, care sunt educaţi acasă şi nu pleacă niciodată de lângă părinţi. Dacă Izabella Oniciuc este unul dintre acei copiii ar putea să fie bine mersi.

Ei bine, în ţările în curs de dezvoltare, copiii nu mănâncă la micul dejun Froot Loops (asa-zise cereale integrale, la cutie, am inclus fotografii pentru a intelege exact despre ce produse vorbeste Dr. Hodges, ele exista si in Romania, au doar alte denumiri – n.ed.),

nici la gustare nu primesc Fritos (chipsuri de porumb sau de cartofi – n.ed.),

nici nu au la prânz cu chicken nuggets (crockete de pui – n.ed.) şi lapte cu cacao

şi nici la cina macaroane cu brânză.

Dietele sărace în fibre fac scaunul tare, dureros. Pentru a evita durerea, mulţi copiii se ţin.

Mai mult decat atat, în ţările în curs de dezvoltare toaletele nu sunt ceva la ordinea zilei, în schimb oamenii fac de pe vine, o poziţie care, cercetările o demonstrează, facilitează eliminarea. Şi atunci când nu trebuie să îţi faci griji cu privire la găsirea unei toalete (în spatele unui tufiş e numai bine) ai cu atât mai puţine motive să te ţii. Totul ţine de acces.”

6. Cresa, gradinita si scoala contribuie la agravarea abtinerii, pentru copiii invatati timpuriu cu olita

“În majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, copiii în vârstă de 2 ani nu merg la creşe sau la grădiniţe. Poate Izabella Oniciuc va sta acasă cu mama, dar copiii învăţaţi timpuriu cu olita şi care frecventează o grădiniţă prezintă riscul de a dezvolta probleme cu facutul la toaleta, în mod special dacă aceste şcoli solicita “învăţare la oliţă” până la vârsta de 3 ani.  Toaletele din şcoli şi regulile care limitează mersul la toaletă contribuie la problema epidemiei create de invatatul timpuriu la oliţă. (Vizitati proiectul nostru CLEAN.us pentru a vă face o idee despre cât de gravă e această problemă.)

Gândiţi-vă: puneţi copilasul într-un mediu nefamiliar unde, posibil pentru prima dată în viaţa lui, nu are niciun membru al familiei în jur pe parcursul a jumătate de zi, şi vă aşteptaţi ca el să întrerupă educatorul în timpul unei povestiri şi să anunţe că are nevoie să meargă la toaletă, sau să se caţere afară din fortul pe care de abia l-a construit cu prietenii şi să îşi croiască drum spre oliţă. Cine s-a gândit că asta ar fi o idee bună cu siguranţă nu a pus niciodată piciorul într-o clinică pediatrică de urologie. Mai rau decat atat, mulţi copiii învăţaţi timpuriu sa renunte la scutec, sunt incapabili să se descurce cu toaletele şi politicile restrictive care îi aşteaptă în şcoala primară şi mai departe.

Am pacienţi fără număr care şi-au dezvoltat capacitatea de a se abtine de la pipi sau caca de la ora 7:30 dimineaţa până la 4:30 după amiaza şi din această cauză au dezvoltat probleme serioase ale vezicii si infecţii recurente ale tractului urinar.”

7. Sfaturile Dr. Steve Hodges pentru a preveni problemele cauzate de invatatul la olita

“1. Inainte de a incepe antrenamentul la olita, fiţi siguri că scaunul copilului este ca un terci, vreau sa spun precum piureul de cartofi dulci sau hummusul. Cea mai sigură cale de a sabota învăţarea este de a încerca asta cu un copil constipat. Dacă in timpul procesului de invatare, scaunele copilului devin formate (ca bustenii sau ca pietricelele de rau), inseamna ca cel mic este constipat şi ar trebui să îi daţi budincă laxativă pe o perioadă de câteva luni înainte de a încerca învăţatul. Si scaunele in cantitati foarte mari sunt un semnal de alarma.

2. Cum ati renuntat la scutece, urmăriţi-vă copilul mai ceva ca un agent din Serviciile Secrete (e valabil la toţi noii învăţăcei, nu contează varsta). Asigurati-va ca nu trec mai mult de 2 ore fără ca el să faca pipi. Puneti-l pe olita si asigura-va ca are scaun după micul dejun şi cină. Nu îl întrebaţi niciodată, “Ai nevoie să mergi la oliţă?”. Toţi copiii vor spune “Nu”. Este sarcina ta de parinte să-l înveţi să se ducă. Nu pierdeti evidenţa ultimei dăţi când a avut scaun şi cum a arătat.

3. Fiţi atenţi la orice semne de probleme în dezvoltare. Bâțâitul de pe un picior pe altul (Dansul Oliței, un fel de stept. Era si un banc despre cine a inventat stepul? 🙂 Stepan Stepanovici, care avea 7 copii si o singura olita – n.ed.) nu este nici drăguţ, nici amuzant – înseamnă doar ca cel mic se ţine. La fel e si fugitul spre toaletă. E nevoie să iei problema în propriile mâini, indiferent de politica gradinitei/şcolii pe care o frecventează copilul.”

8. Părinţii copiilor care sunt “învăţaţi” mai târziu sunt frecvent subiect de ridiculizare (de aceea am inceput articolul de fata cu asertiunile despre competitie si competitia dintre parinti – n.ed.)

“…am fost bucuros să citesc un comentariu venit de la o mamă care a răspuns la povestea familiei Oniciuc: <Fiul meu nu a fost învăţat până la vârsta de 3 ani şi 5 luni şi atunci a fost ca un click. Fiica mea are 3 ani şi îmi dă bătăi de cap, dar am sentimentul ca va fi la fel. Staţi liniştiţi, nu vor merge la şcoală încă purtând scutece, aşa că nu îi presaţi. Sunt lucruri mult mai importante în viaţă pentru care să te stresezi>”.

Pentru cei care doresc sa citeasca mai multe detalii despre riscurile tinutului si abtinutului de a merge la toaleta cand iti vine, obicei amplificat de antrenamentul timpuriu la olita, Dr. Hodges a mai publicat un articol de specialitate (originalul aici), la fel de intersant si de educativ ca cel la care am facut referire azi.

Later Edit: Acest blog nu este un partid, nu traseaza directive care trebuie urmate si acceptate. Nu e nici religie, nu impune dogme. In plus, autorul, adica subsemnata, s-a vindecat de Sindromul Salvatorului. Este in regula pentru mine ca iubitii cititorii sa fie sau sa nu fie de acord cu ce se scrie si sa aleaga in deplina libertate si constienta calea pe care o considera potrivita pentru ei sau pentru familia lor, pentru ca asa e firesc. In semn de pretuire pentru sanatatea si armonia acestui spatiu virtual reamintesc ca public orice fel de opinii atat timp cat ele fac abstractie de atasementele egoului, sunt constructive, stimulatoare de energie creatoare si de invatare prin cooperare.  Elimin cu pretul popularitatii (care nu a fost niciodata scopul activitatii mele in acest domeniu) orice reactie tip “taci tu – ca esti prost, sa spun eu – ca sunt destept” si orice expectoratie verbala à la talk-show televizat de Institutele de Barfa din Romania.

Cu recunostinta pentru fiecare experienta de la Scoala Parintilor si de la Scoala Vietii,