ORELE IMPROVIZATE 

Aceste ore erau atât de pline, de o asemenea cantitate
și varietate de ocupații și preocupări, încât n-ar fi posibil
niciodată să fac un inventar exhaustiv al lor.

În plus, anumite procese de învățare sunt interioare și rămân invizibile, atât pentru persoana respectivă, cât și pentru cei din
jurul ei. Aici este vorba de a aprecia intensitatea și diversitatea
lor.

Multe dintre aceste ocupații și preocupări existau simultan și în simbioză, antrenându-se, alimentându-se, îmbogățindu-se și stimulându-se și câteodată chiar generându-se reciproc. Altele erau strâns legate de „structura săptămânală” sau decurgeau din aceasta. 

Unele dintre ele treceau, pentru un timp, pe primul plan și deveneau în acest fel aproape exclusive. Această situaţie putea dura câteva zile, câteva luni sau chiar câțiva ani.

Pe parcursul lunilor în care mă consacram literaturii, devorând carte după carte, este evident că îmi rămânea timp puțin pentru alte activități. Citeam în întregime opera unui autor și mai multe biografii ale acestuia înainte de a trece la următorul.

Literatura
Aceasta a început cu contesa de Ségur. Mama mi-a citit cu voce tare Memoriile unui măgar (la noi se citește mult cu voce tare…).

Pornind de aici, i-am citit operele complete, într-o oarecare dezordine, primind și așteptând cu nerăbdare acele cărți legate, de culoare magenta. 

Când am terminat această lectură (citeam încă destul de lent), m-am lansat într-o a doua lectură, cronologică. Am continuat cu o a
treia lectură cu scopul de a citi împreună volumele înrudite. Apoi am citit două biografii ale contesei de Ségur. Mai apoi, cotrobăind în acest domeniu, am citit excelentele cărți ale fiului ei.

În acest stadiu, cititul îmi lăsa încă foarte mult timp pentru celelalte ocupații; treaba s-a schimbat când l-am întâlnit pe Balzac. „Metoda” era similară, dar citeam mai mult de șase ore pe zi.

Într-o dimineață (aveam vreo cincisprezece ani), tata, în timp ce aranja niște cărți, a deschis un volum vechi, destul de mic, bej și mirositor. Această întâlnire l-a emoționat în mod vizibil; regăsea un vechi prieten. Mi-a citit primele paragrafe… „Timp îndelungat, mă culcam devreme…” Proust intra pentru totdeauna în viața mea.

Întâlneam un univers și, mai ales, o viziune care semăna, în multe puncte, cu a mea – pe care, de altfel, o descopeream. Proust, explorând sentimentele și situațiile, îmi explica ceea ce eu însumi făceam de un anumit timp. Nu îmi arăta cum trebuie să fac, îmi arăta propria lume. 

Nu mă învăța geografia pământului pe care-l cucerise, mă învăța
să mă apropii, să descopăr, să respect și să prețuiesc propriile continente. Nimic din ceea ce sunt astăzi n-ar fi fost posibil fără acest fel de permisiune, pe care mi-a dat-o Proust atunci.

La fel ca pentru toate celelalte pasiuni ale mele, cea pentru
Proust m-a ocupat aproape în întregime și s-a instalat în aproape toate domeniile vieții mele. Eram atent la coafura mea și mi-am lăsat să crească frageda mustață, pentru a-i semăna. 

Am citit un număr mare din biografiile și scrisorile sale și mi-am întipărit fiecare fotografie a sa în minte; i-am studiat postura, vestimentația și semnătura, cu scopul de a le putea reproduce cât mai fidel. Am ajuns până la a mă fotografia în celebra sa postură și nu ezitam nici să mă plimb pe străzile Parisului în costum negru, cu
cămașă albă și lavalieră.

Am colecționat câteva bastoane vechi și nu ieșeam niciodată fără să am unul în mână! Îmi trăiam pasiunea în întregime și nimeni nu se ofusca din această cauză.

În ceea ce privește scrisul, exersam „stilul Proust”. Mă antrenam să fac fraze lungi cu cuvinte dificile, pe care nimeni nu le înțelege, dar care există… Căutam chiar în dicționar astfel de cuvinte… Această încercare se sfârșea printr-o aiureală înfiorătoare – din care mi-am revenit în mod natural la un moment dat.

Autorul care m-a ocupat mai apoi, într-un mod mult mai puțin exclusiv, a fost Camus, al cărui stil era total diferit de cel al lui Proust. Hugo Hartung (în germană) și Richard Bach au fost următorii.

Nu voi face aici o listă completă a tuturor autorilor pe care i-am abordat, fără ca totuși să le citesc opera completă și biografiile. Nu voi cita decât succint toate colecțiile pe care le-am înghițit una după alta și înclinația mea, într-o anumită perioadă, pentru toate poveștile din 78 toate timpurile și de toate originile. 

Ceea ce doresc să scot în evidență este calmul și intensitatea cu care am putut citi. Nu mă mulțumeam, ca un școlar, să survolez
câteva extrase din fiecare autor înainte de a fi catapultat spre următorul, să citesc câteva opere obligatorii și să învăț câteva evenimente și date marcante.

Viața mea era îmbibată de un autor, de un subiect. Nu era doar pudrată. Eu citeam. Câteodată, chiar imediat după ce mă trezeam, și nu mă opream decât la orele de masă, continuam noaptea, în patul meu, la lanternă!

Nicio planificare, niciun program, nicio opinie, nicio intervenție nu-mi întrerupeau lectura, nu-mi tulburau concentrarea, nu-mi deviau elanul sau nu-mi dispersau parcursul.