Motivație: Iată ce anume m-a făcut să public un astfel de articol. Dincolo de faptul că mă întâlnesc zilnic cu suferința umană la toate vârstele și la toate nivelurile, am citit azi portretul pacienților cu cea mai mare șansă de a
Mousse de mere coapte – Cristela GEORGESCU De câte ori vine vorba despre un balaur alimentar, se folosesc diminutive, ați observat? Zăhărel, ficățel, lăptic, covrigel, borcănel. Despre așa zisa ”hrană” la borcănel/borcănaș am povestit (și) în cartea mea, Mă duc
Pe 19 octombrie am zburat spre Florida, SUA, la Școala Internațională de Detoxificare Regenerativă a medicului naturopat Robert Morse, pentru o specializare suplimentară intensivă în iridologie clinică și protocoale fitoterapice, dar și pentru o întâlnire personală cu spiritul înalt al dr.
Vi se întâmplă să deschideți ochii, să nu fi fost nimic rău și totuși să gândiți că azi vă merge pe dos (uneori doar pentru că e luni)? Se vede pe fețele noastre când avem ceea ce în engleză se cheamă
După 10 zile de lucru și de experimentare, am părăsit Florida plină de recunoștință și de învățăminte. Farewell – Cristela GEORGESCU 2019 Această călătorie mi-a arătat că există în fiecare corp o chimie a păcii, iar ea este începutul și temelia
Folosim cookie-uri pentru funcționarea corectă a site-ului. Cu acordul dumneavoastră, folosim și cookie-uri de statistici, pentru a înțelege cum este folosit site-ul. Puteți accepta sau refuza oricând, iar refuzul nu vă afectează accesul la site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.