Avem nevoie doar de o clipă pentru a ne schimba viața și de o viață de nețărmurit devotament pentru a menține această hotărâre.
Cerul vieții mele s-a înseninat și am cunoscut latura ușoară a vieții, când (în sfîrșit!) i-am permis acesteia să preia controlul asupra mea. N-am renunțat la visele, la ideile, la intențiile mele CURAJOASE, dar am încetat (într-o clipă, atât a fost nevoie) să mai forțez circumstanțele doar pentru a se îndeplini aspirațiile, soluțiile sau dorințele mele. M-am relaxat (unii numesc asta detașare). Am înțeles că pe Marele Fluviu al Vieții navig doar cu o luntre fragilă, că sunt un fel de Degețica într-o coajă de nucă și că sistemul meu de navigație, cel care îmi permite să nu mă rătăcesc, funcționează corect doar dacă e pe lungimea de undă potrivită, dacă prinde semnal Divin.
Mi-am ascuțit toate simțurile să mă acordez la frecvența potrivită și din acel moment s-a zis cu strofocările. Marele Fluviu al Vieții a devenit dintr-o dată prietenos și călătoria lină și senină.
Când norii negri umbresc cerul vieții, când apele Marelui Fluviu par că se învolburează, când busola nu mai arată Nordul, stau drept și liniștit și șoptesc Rugăciunea Seninătății dată de Reinhold Niebuhr:
”Doamne, dă-mi SENINĂTATEA de a accepta ceea ce nu pot să schimb, CURAJUL de a schimba ceea ce pot și ÎNȚELEPCIUNEA de a ști să fac deosebirea între ele!”