La multi ani in fiecare zi, fiecaruia, cu mult drag!
Divaghez de la subiect inca inainte de a-l aborda, da’ n-o fi foc, ca nu stiu daca a ajuns la toti darul meu de Craciun: zece intrebari si raspunsuri fulger din seria “Celebrate You”, realizata de Tudor Tomescu, campanie la care Tudor m-a onorat sa iau parte. Interviul a avut loc pe 21 decembrie 2015.
***
Stie deja toata lumea ce minunat e broccoli si-l lauda cu fiecare ocazie: ba ca spirijina sistemul imunitar, ba ca e plin de vitamine (C, K, A, B6), folati (ideal in alimentatia viitoarelor mame) si minerale: mangan, potasiu, fosfor, magneziu, calciu si fier. Asa ca azi n-o sa vorbim despre valori nutritive sau proprietati terapeutice. Vorbim despre cum toate aceste bogatii pe care le contine broccoli nu valoreaza in fapt nimic, daca nu sunt insotite de cunoasterea si aplicarea practica a catorva principii fundamentale de viata: mancatul constient, in tihna, mestecatul temeinic si atmosfera calda si armonioasa de familie, cea in care parintii sunt “conectati” la semnalele divine transmise de copil in privinta hranei.
Cel mai bun broccoli este cel romanesc. Curat, crescut in pamantul tarii noastre si vibrand de energia ei (mai tineti minte? Romania = Armonia) – unde il gasim? Eu sunt dependenta de cel produs de Tomatina: broccoli romanesc, bio.
E plin la ei saptamana asta de broccoli bio proaspat cules, ca a dat frigul si tare s-a mai zgribulit chiar si in solariile incalzite… Cumparati iute, ca e neaos, acu’ se trece si-ar fi pacat, atat de simplu se preparara… Iar copiii il vor iubi, totul e sa aveti rabdare si chef sa ii implicati.
***
Cum facem sa manance si copiii broccoli? Una dintre erorile regretabile pe care le facem ca parinti este ca nici macar nu probam daca un aliment e cu adevarat sau nu pe placul copiilor, inainte de a-l taia de pe lista. Si asta doar pentru ca “stim” noi. Sau, mai rau, ca sa nu zicem ca n-am incercat, cumparam un broccoli laudat pentru proprietatile lui nutritive si-l gatim cu strangere de inima sau cu convingerea ca oricum nu-i place copilului broccoli si gata: “Am auzit eu ca foarte putini copii iubesc broccoli”. Ce credeti ca se va intampla la final? Vom avea dreptate: nimeni n-o sa se atinga de el, nici macar noi! Intelept ar fi ca in astfel de situatii de refuz sa nu lasam copiii sa perceapa nici cea mai mica urma de repros sau de dezamagire in ochii, gesturile sau cuvintele noastre. Nu e just sa ii contaminam pe ei cu sentimente de vina, doar pentru ca noi am pornit la drum cu o idee preconceputa sau poate ca nu am investit suficient timp in a gandi o strategie simpla, autentica si sanatoasa prin care sa sprijinim relatia copiilor cu alimentele naturale.
Concluzie: De cele mai multe ori, parintii cred ca e o problema cu copilul care nu mananca (sau nu mananca ce si cat si-ar dori ei sa il vada mancand), insa adevarul este – de cele mai multe ori – ca problema nu e cu copilul, ci cu parintii… Copiii doar exprima ceea ce parintii reprima.
Despre rolul parintilor in educatia alimentara a copiilor am vorbit si aici (video 3 minute):
Cum a fost la noi diversificarea cu broccoli? Ce greseli am facut? Cand am gatit broccoli prima oara, eram in plina diversificare a alimentatiei cu Pavel si … am patit exact ca in scenariul descris mai sus. De frica sa nu refuze Pavel bunatate de farmacie verde, l-am pasat impreuna cu alte chestii – cartof, morcov, putin usturoi si ceva marar si a mancat, dar s-o zicem p-aia dreapta: habar n-a avut ce manca. Asta e “reprosul” pe care il aduc stilului meu din trecut. Ca le cam amestecam si le “concentram”, sub imperiul fricii de carente. Si amestecurile/procesarile astea care sa “mascheze” diverse gusturi si alimente, doar ca sa vedem copilul mancand alimente sanatoase, sunt o lipsa de respect fata de copil si o inselaciune grosolana a mecanismelor naturale de selectie ale corpului. Alt exemplu. Am cunoscut o mama care isi dorea foarte mult sa corecteze anemia copilului cu ficat de pasare. Asa o invatate pediatrul. Problema era ca bebelusul refuza constant “ficatelul”. Bebelusul iubea insa “iaurtelul” plin de cianuri si minciunele de la o mare firma … “nu spui ţine… persoană insemnata… da’ becher”. Mama a amestecat “ficatelul in iaurtel” si ne-a povestit si noua, celorlalte mame care faceam “schimb de experienta” cu ea, ca metoda a functionat …
Va e frica de carente in alimentatia copilului? Atunci evitati urmatoarele:
1. Combinatiile (adesea fantasmagorice). Simplitatea in bucatarie nu e vreo filozofie. E vorba doar de deschidere catre a intelege esenta: beneficiem de valoarea plantelor, legumelor si fructelor, daca le pregatim cat mai simplu, le mancam cu calm si le mestecam pana cand s-au transformat in lichid in gura noastra.
2. Nu stati de straja la gura copilului (si nu lasati pe nimeni sa faca asta copilului vostru!) cu lingurita incarcata, in timp ce el mesteca imbucatura anterioara. Ii distrugeti un obicei pe care noi deja trebuie sa il redobandim: mestecatul temeinic si mancatul constient. Noi, ca adulti, infulecam sau inhalam mancarea, nu suntem nici pe departe apti sa facem educatie alimentara unui copilas, pana nu corijam la noi macar aspectul asta.
In zadar mancam alimente perfecte, (pre)gatite perfect, daca nu le digeram, absorbim si utilizam in corp! Daca nu mestecam incet si riguros se duc toti nutrientii pe Apa Toaletei (nu pe Apa Sambetei!).
Mai multe despre mofturi la masa, cititi pe blog in capitolul Educatie Alimentara.
Singura carenta de care trebuie cu adevarat sa ne preocupam in permanenta pentru sanatatea copiilor nostri este carenta de Vitamina L ( iubire). Copiii nu asteapta de la noi nici nutrienti, nici suplimente, nici stimulente pentru imunitate, nici spidermeni, nici roboti, nici masini cu telecomanda, nici hello kitty, nici barbie, nici cei mai buni profesori, nici cele mai tari scoli din tara sau din strainatate, nici alte bazaconii materiale. Asteapta Vitamina L = iubire, asteapta sa fie intelesi, iubiti si crescuti ca spirite libere, nu stresati, dresati si formatati conform asteptarilor celor din jur, care joaca in propria lor telenovela.
Cum i-am imprietenit pe cei 2P cu broccoli. Abia cand am inceput sa spun “nu” in jurul meu, am auzit “da” increderii in intuitia materna si in resursele mele interne. M-am relaxat in postura de proaspata mama, am realizat gafele enumerate mai sus (le-am facut pe toate cele enumerate, dar am si corectat ce se mai putea corecta, altfel cum as indrazni sa scriu si sa vorbesc despre ele?). Am hotarat sa le gatesc copiilor broccoli…simplu. I-am implicat in ceea ce urma sa fac, pentru ca Pavel nu prea avea habar cum arata, daca i-l tot servisem atata vreme pasat si amestecat cu diverse…
Am luat buchetul de broccoli in mana:
– Ce-i asta, Pavel?
– ?! Ce-i?
– Broccoli.
– 🙂
– Spune, “bro-cco-li”.
– Bo…co…li! 🙂
– Ce e broccoli?
– Un pomișol.
– Da, asa e, am intrat eu in joc, usurata ca mi-a dat o idee, habar n-aveam de unde s-o apuc, zau! Si uite, pomisorul asta mare are pomisori mici. Vrei sa-i rupem impreuna? Sa le facem dus?
Am rupt impreuna buchetelele de broccoli.
Le-am spalat si le-am pus intr-o sita, deasupra unei oale cu putina apa care clocotea la foc mic. Le-am acoperit cu un capac, sa stea la abur pana se fragezesc (cam 10 minute). Repet: la foc mic, nu flacara mare.
Tulpina nu se arunca. O curatam de coaja tare, fibroasa si taiem miezul sub forma de betisoare subtiri. Chestia asta se numeste Ronți – Cronți.
Si e buna la gust, da. Si suculenta. Ce, voua nu va dadea bunica voastra sa rontaiti cotorul de la varza, de exemplu? Ce bucurie si onoare era pe capul meu… Asa si cu copiii nostri si Ronți-Cronți.
Am strapuns buchetelele de broccoli cu furculita si-am dat amandoi din cap, aprobator. Eu prima, Pavel grav, imitandu-ma. Furculita trebuie sa patrunda usor in tulpina buchetelului. Sa nu fie nici crocant, dar nici moale cat sa se farame sau sa se ingalbeneasca! Arata ca mai jos:
Amanunt esential in reteta! Ca sa nu se ingalbeneasca broccoli:
1. Nu se lasa sita cu broccoli deasupra oalei, pentru ca va continua procesul de prelucrare, chiar cu focul stins. Se rastoarna imediat intr-un bol, fara sa acoperim.
2. Dupa ce a fost scos din sita, nu se acopera cu nimic (exista tentatia asta, pentru a pastra totul cald).
Cum se serveste Broccoli Simplu? Evident, doar in familie, adica impreuna!
Se face un sos din ulei de masline presat la rece, putina zeama de lamaie si usturoi zdrobit (nu puneti mult, in stil mioritic, va rog; pentru copii, un varf de lingurita este suficient) si se picura pe broccoli. Noi nu mai folosim sare la unele mancaruri, dar daca vreti cu sare, puneti doar neiodata (am explicat aici de ce).
Fiecare membru al familiei apuca de trunchi cate un copacel si-l baga mai in gluma, mai in serios cu capul prin sosul care s-a prelins in farfurie. Se mananca in tihna, cu recunostinta, mestecand bine si privind admirativ unii la altii. 🙂
Daca simplitatea-i prea mare din prima, atunci insotiti broccoli cu niste ciupercute (crude marinate, coapte sau fripte – cum va zice inima). Copiii mei prefera doi bulgarasi de piure din cartofi aurii si un castron de rosii sau de castraveti (nu salata, doar spalate).
Dragi parinti si dragi copii, Pofta buna impreuna si-un buchet de broccoli!