Am fost în vizită la Gardenbio Hideaga (Baia Mare), microferma ecologică a familei Bodoni, pentru că învăț – în sfîrșit! – să amenajez și să lucrez o grădină de plante, verdețuri și legume ecologice în regim de permacultură.
Nu doar că au cele mai bune cursuri online, dar au și verdețuri, plante aromatice și legume cu gust de Rai. M-am îndrăgostit de ei, de tot ce cultivă și de proiectul lor de educație.
Pe copii i-am învățat să bea suc verde de când erau mici, așa că se bucură de câte ori ”vânăm” o sursă de cea mai înaltă calitate de materii prime, așa cum e ferma ecologică Gardenbio.
Iar eu doream de ani buni să întâlnesc pe cineva care să mă ajute dacă mă apuc de grădinărit și să îmi explice ca unui copil nepriceput:
- Cum se face grădinăritul cu blândețe, în armonie cu Natura? Și mai ales cum e posibil să ai culturi intensive dacă nu beneficiezi decât de beton sau de o bucățică de pământ, uneori și acela neroditor?
- Cum pot folosi pentru grădina mea tot ceea ce am fost învățată că nu își are locul în grădină: insectele, păsările, ”buruienile” etc?
- Cum le pot oferi copiilor mei cea mai prețioasă învățătură pentru SupraViețuire și SusȚinere – darul și harul lucrului respectuos al pământului?
Am aflat de GARDENBIO și cursurile lor de grădinărit de la dr. Doru Laza. Am fost să-i cunosc personal, să văd locul, să gust produsele, să învăț. Am realizat și o filmare interesantă pentru voi cu ”domnul Remus”, pe care vă invit să o urmărim în premieră pe YouTube (urmează linkul).
Gardenbiocursuri.ro are cele mai bune cursuri online de grădinărit fără săpat. Informația din curs (material scris și video) este fascinantă, indiferent că te apuci de grădinărit azi, mâine sau niciodată, singur sau împreună cu familia.
Iată o rețetă de suc verde alcalinizant. Preferata celor 2P. Hai noroc și sus paharul!