Tarta de ciocolata fara ciocolata (din mei)

Scris de Cristela  - 16 octombrie 2023

TARTA DE CIOCOLATA FARA CIOCOLATA

Iubesc tarta asta, se pregateste in 10 minute si mai sta la cuptor inca 30. Reteta o am de la nutritionista Cornelia Marin (am scos doar sarea). Are o consistenta de mamaliguta tare sau de pudding mai ferm, nu va asteptati la vreun pandispan. Deci nu inseamna ca e necoapta. Copiilor le place.

Ingrediente si mod de prepare:

  • 1 cana mei (pus la inmuiat de seara pana dimineata, cand ma grabeam am facut insa si fara sa fie inmuiat, iese la fel, dar e mai nutritiv si mai sanatos sa il rehidratati si sa il spalati apoi bine)
  • 2-3 cani de apa sau suc de mere bio (sunt unele soiuri de mei care cer mai multa apa, altele mai putina).
  • 1 lingura cu varf de pudra de roscove
  • ¼ cana nuca cocos rasa (adica un pumn de nuca cocos) sau alune de padure macinate
  • 15-20 curmale fara samburi (sau mai multe daca doriti mai dulce). Folosesc curmale si pentru aportul proteic, insa daca nu aveti, puteti inlocui cu banana foarte coapta sau piure din fructe uscate mai ieftine decat curmalele – prune, caise etc.
  • 1/2 lingurita pudra vanilie naturala
  • optional: 1 lingura cu varf de cafea instant de cereale sau de fructe (gen Inka)

Se scurge meiul si se pune la blender impreuna cu 1/2 cana lichid. Se mixeaza pana se sparg toate boabele de mei. Se adauga restul ingredientelor si se mixeaza in continuare cca 5 min pana iese un fel de pasta mai subtire sau un fel de sos mai gros. Sosul obtinut se pune intr-o craticioara si se amesteca cu un tel, pentru a nu face cocoloase. Cand se ingroasa, se pune in forma si se mai baga la cuptor 20 – 30 min. Se scoate din forma cand se raceste bine de tot. Daca nu aveti forma, puteti pune intr-o tava si apoi taiati cu forme mai mici, sau cu paharul, biscuiti. Iata ce au facut alte cititoare :):

Imi place iarna sa adaug la tarta asta minunata si un strat de dulceata cruda de gutui sau – dupa aceeasi reteta ca si dulceata – pasta de caise uscate, rehidratate, cu ghimbir amestecate, in care arunc si niscai boabe de catina de la congelator. Dupa gust.

Daca doriti mai multe informatii despre cereale va recomand articolele: Diversificarea (III): cerealele si serialul Cereale pentru mari si mici, zane suple si bebici (I, II).

Dacă doriți mai multe rețete cu mei valabile și in diversificare (pe langa toate cele existente pe blog), vă recomand cartea mea, Simplu2.

Curaj, inspiratie, succes si spor celor ce doresc sa incerce. Iar pana maine, somn usor si noapte buna!

Articole interesante 

>