Ce-i mai important: timpul sau sănătatea?

Motto:
“98% dintre oameni își petrec 98% din timp cu lucruri sau cu relații care nu merită.” Neal D. Walsch, autorul seriei Conversations with God.

Una dintre cele Zece Porunci cere “Să nu ucizi”. Intră și timpul la categoria asta. Ucidem zilnic timpul nostru sau al altora. “A ucide timpul” nu este o metaforă, ci o realitate. Este un act de violență din categoria “Omul împotriva lui însuși”. Ce înseamnă timpul ca formă de energie și valoarea lui inestimabilă am învățat cu adevărat din experiența personală și nu de la cursurile costisitoare de Time Management, nici de la cele de stabilire a priorităților și nici din cărțile despre cum să fii mega-eficient. Dar abia în 2015 am început să pun în practică această înțelegere personală. Atât a durat să ajungă la inima mea (sediul Cunoașterii Adevărate),  Scânteia Divină care a declanșat o nouă serie de schimbări în relațiile personale și în modul meu de acțiune. Despre asta scriu azi: despre cum am ajuns la concluzia că timpul e mai important decât sănătatea și ce măsuri am luat.

Poate că uneori ceea ce scriu pare o “poveste” frumoasă pentru blog. Dar este de fapt un buchet de experiențe personale, adunate pe parcursul procesului de Trezire. Împărtășindu-le aici, aduc o ofrandă, exprim recunoștința mea pentru aceste experiențe și nădăjduiesc să contribui și eu cu vibrații împuternicitoare la energia colectivă.

Timpul de care dispunem în această viață – și de care nu putem fi niciodată siguri – este valoarea noastră pământească cea mai prețioasă, pentru că e singurul mijloc prin care sufletul își poate materializa strădania spre evoluție și spre împlinire de sine.

Sufletul e nemuritor, dar trupul trăiește o perioadă fixă de timp. Avem tot timpul necesar pentru a realiza lucrurile importante pe care ni le-am propus (uneori poate însemna “să nu facem nimic”, să ne odihnim, atât), dar nu avem nicio clipă de pierdut.

Orice clipă irosită sau folosită impropriu este o șansă pierdută în evoluția sufletului nostru, în creșterea interioară și realizarea de sine. Dacă vrem să înțelelegem cine suntem și care este scopul fundamental și sacru pentru care ne aflăm pe Pământ, atunci nu ne permitem să ucidem timpul. Nici pe al nostru, nici pe al altora.

Cel mai periculos ucigaș de timp din România

Lipsa de punctualitate și mai ales neasumarea responsabilității față de  de lipsa de punctualitate, este un mod în care ucidem timpul altor oameni. Este o atitudine ce face deja parte din ADN-ul românilor și care este de neconceput în conștiința altor popoare. Românii fac următoarea confuzie gravă:

Întârziere + Scuză = Punctualitate.

Soțul meu, Călin, este de o punctualitate imbatabilă. Eu însă am tratat chestiunea cu superficialitate, ani la rând. Am considerat că întârzierile sunt o cochetarie feminină scuzabilă. Acum înțeleg cât timp al altor oameni am ucis, întârziind și scuzându-mă “nevinovat”…

Ehei, dar orice nărav își are rezolvarea. Odată mutați în Austria, a fost nevoie să-mi reprogramez ADN-ul și să-mi vin în fire. În Austria absolut toate întâlnirile încep la ora exactă! Chestia asta m-a disperat în primele 6 luni! Fie că sunt ședințe cu părinții, sau ore de lucru la birou, sau reparații la casă sau la mașină, sau progrămari la coafor sau la medic, sau zile de naștere, evenimente publice, votări, acțiuni de muncă voluntară, ei bine, toată lumea sosește și pleacă la timp.

Mama așa m-a crescut: “Când ești invitată la o petrecere, nu te înființezi acolo prima, că e gest de proastă creștere. Ajungi măcar cu un sfert de oră mai târziu.” Când Pavel și Petru au fost invitați în Austria la prima petrecere la care un coleg își sărbătorea ziua de naștere, am zis să ajungem și noi cu juma de oră mai târziu, conform tiparului de educație primit “Să nu zică oamenii ăștia că uite, românii sunt prost crescuți, dau năvală la petreceri.” Zis și făcut, dar n-a fost bine cum am facut. La 5 minute după ora anunțată pe invitație, m-au sunat părinții copilului. Toata lumea ne aștepta, pentru că altfel nu se taie tortul și nu se desfac cadourile. Am mai învățat ceva.

Alt exemplu. La întoarcerea din vacanță am găsit un bilet lipit pe ușă, de la coșar. Da, coșar exact ca acela pe care ni-l amintim de la mărțișoare. În Austria, oricui îi trece prin cap să încălzească cu lemne sau să aibă șemineu, sobă etc, trebuie să aibă (pe lângă numeroase aprobări costisitoare) și contract cu o firmă de coșari, care face patru inspecții pe an. Coșarul scria: “Am  fost la Dvstră la ora 6.30AM pentru revizia trimestrială obligatorie a coșului. Nu a fost nimeni acasă. Vă rugăm, sunați pentru reprogramare.” Vă puteți imagina că ziua de lucru începe la 6:30? Întelegeți acum de ce la ora 20:00 sunt pustii străzile în unele țări din Occident și e liniște, că eu am înțeles?

***

Când și cum am concluzionat că timpul e mai important decât sănătatea?

Timpul este principala energie de care avem nevoie pentru a ne însănătoși. Uneori putem ști ce avem de făcut pentru a ne redobândi sănătatea, putem avea disponibilitatea și dorința fierbinte de a lua măsurile necesare, dar e posibil să nu mai fie timp. Să fie prea târziu.

Abia în anul 2014 am reușit să scap de frica de boală. A fost una dintre cele mai împlinitoare, vindecătoare și eliberatoare revelații. Nu doar pentru mine, ci pentru familia noastră.

Am înțeles ce înseamnă “boala e o iluzie” și “boala nu există” (nu cel putin în sensul dat de medicina modernă sau de unele interpretări dogmatice). Boala nu există. Există doar reacții ale corpului la cei doi mari factori influențatori: dieta și stresul.  Medicina simptomelor dorește să numească aceste reacții – “boală”. În regulă. Nu mă mai bagă în sperieți și nici nu mă mai face să acționez haotic, din frică, denumirile pe care medicina alege să le dea unor mecanisme biologice pe care nu le înțelege și de aceea le abordează fragmentat și agresiv.

Mai mult decât atât, am experimentat de nenumărate ori că orice proces de degradare poate fi reversibil și m-a apucat entuziasmul în fața acestei realități încurajatoare. DAR! Viața mi-a arătat că ecuația sănătății are mai multe variabile.

Am întâlnit numeroase cazuri de frați și surori în suferință, care își doreau să facă schimbarea, să apese pedala schimbării, dar nu mai aveau suficient timp pentru a ajunge la destinație. Că mai avem sau nu timp, este exclusiv rezultatul modului în care l-am folosit sau irosit până atunci. Să nu încercăm să îl facem pe Dumnezeu sau pe alții responsabili de asta. Nimeni altcineva nu ne-a furat timpul însănătoșirii noastre, decât noi, fie irosindu-l, fie permițându-le altora să ni-l irosească.

De aceea fac cu iubire îndemnul de a nu pierde nicio clipa în a opri obiceiurile distructive, chiar din clipa în care le-ați conștientizat. “Fiecare clipă contează” – a ajuns un clișeu. Dar nu e! Vindecarea, salvarea, însănătoșirea sunt posibile. Condiția principală este să avem timp. Fiecare clipă contează, fiecare excepție contează. Ceea ce noi numim eufemistic “excepții”, “mici plăceri” sau “bucuria vieții” sunt – de cele mai multe ori – obiceiuri ucigașe. Și avem nevoie de timp pentru a le corija. Timpul = Viață!

Încă acționăm după modelul de gândire “Toma Necredinciosul”, conform căruia vrem ca ceva să se întâmple sub ochii noștri imediat, ca să și credem că e adevarat. Încăpățânarea minții noastre nu acceptă nici argumente logice, nici că există lucruri inventate de mintea umană pentru a ne distruge pe termen lung, nu pe loc.  Să nu ne lăsăm furați de iluzia că dacă ceva nu ne omoară pe loc, atunci nu e chiar atât de amenințător pentru sănătate (zahărul este un exemplu elocvent, ascultă AICI).

***

Când am conștientizat cele de mai sus, mi-am reevaluat cu seriozitate relația cu timpul:
1. Unde îl pierd și unde merită să îl investesc, așa încât și pentru mine viața să devină … eternă?
2. Cum fac să nu mai fugăresc clipele, să mă împrietenesc cu ele și să le pun în slujba mea, să pot crea toate lucrurile pe care inima și potențialul meu creator vrea să le dăruiască?
3. Cum fac timpul să mă sprijine în a parcurge și eu drumul vindecării până la capăt?

10 cauze pentru care am ucis timpul (în ordine descrescătoare a impactului) și modalitățile în care l-am recâștigat de partea mea.

1. Facebook.
Hoț de energie (de toate felurile) mai priceput nu am întâlnit! Folosesc FB strict pentru a anunța ce noutăți există în activitatea mea. Intru, postez, ies. Pentru mine, cheia să nu cad în mrejele lui este: “Nu citi nimic altceva, fă doar ce ți-ai propus să faci, nimic în plus, nu pierde nicio secundă!”.
Din 2014 am renunțat la căsuța email de pe Facebook, la toate grupurile și la sutele de notificări pe care le primeam de la Facebook pe emailul personal. Tot de atunci mi-am facut o adresă numită ”Coș de gunoi” și am redirecționat automat orice mesaj de la Facebook spre această căsuță poștală pe care nu o verific niciodată.
Așa că vă rog, dragi prieteni, nu îmi mai scrieți pe FB, ci aici, pe blog sau pe emailul personal: contact@cristelageorgescu.ro.
2. Așteptările celorlați de la mine.
Nu am venit pe acest pământ să împlinim așteptarile celorlalți de la noi. Am venit pentru a învăța lecțiile sufletului nostru, a ajuta și a evolua sufletește.
3. Neliniștile despre viitor și stăruințele asupra nedreptăților personale din trecut. Viitorul este asigurat de comoara numită ”puțin”, pentru că puținul nu îmi va lipsi niciodată. Trecutul este lecția cea mai frumoasă de iubire. Dovada că îmi iubesc călăii de toate felurile, este că i-am iertat și i-am eliberat. Păstrez din trecut experiențele care mă umplu de lumină și iubire.
4. Asumarea responsabilității neîntemeiate pentru oameni în a căror viață eram sau nu eram direct implicată. Sunt responsabilă de cuvintele și de faptele mele, dar nu sunt responsabilă de ceea ce aleg să înțeleagă ceilalți din ele.
5. Dorința de a acorda ajutor nesolicitat.
Binele făcut cu forța e ca răul făcut cu frumosul.
6. ”Lupta” cu lecțiile din programa Școlară a Vieții.
Devii atotputernic atunci când îți acorzi permisiunea să nu mai controlezi incontrolabilul, să fii flexibil și să ”curgi” fără efort cu viața, cu planul și cu ordinea Divină. Accept ceea ce se întâmplă în fiecare clipă, ca și când ar fi fost chiar ceea ce aș fi dorit eu să se întâmple. Universul e întotdeauna prietenos. Dumnezeu folosește o singura putere: aceea a IUBIRII NECONDIȚIONATE. Orice ”rau” e un bine neterminat.
7. Dorința de a primi aprobare din exterior. Sunt deja tot ce aș putea deveni.
8. Plângeri despre alții. Există lucruri care mă privesc pe mine, lucruri care îi privesc pe alții și lucruri care îl privesc pe Dumnezeu. Mă uit doar în ograda mea, la lucrurile care mă privesc pe mine și vorbesc doar atunci când sunt convinsă că ceea ce am de spus e mai valoros decât tăcerea.
9. Incapacitatea de a spune: “destul”, “stop”, “nu” sau de a refuza solicitări și relații.
Autonomia individuală și solitudinea nu exclud solidaritatea, relațiile interumane, colaborările profesionale sau compania persoanelor echilibrate deopotrivă emoțional și psihic. Cu condiția ca aceste relații sau proiecte să fie selective și lipsite de constrângeri. Fără promisiuni. E mai greu să îți îndeplinești o promisiune, decât să o faci.
10. “A face” și ”a avea” în loc de “a fi”.
Nu am nici mult, nici puțin, ci exact atât cât am nevoie în fiecare moment. Nu cumpăr și nu gătesc decât strictul necesar. Cea mai bună modalitate de  a economisi bani este să îmi păstrez sănătatea.

Realizarea de sine și menținerea sănătății poate fi atinsă doar atunci când timpul e folosit – ca și banii! – cu înțelepciune și cu responsabilitate. De aceea  reevaluez periodic relația mea cu timpul, cu lucrurile și cu relațiile cărora le dăruiesc timpul = energia = viața mea. Uneori uit sau pur și simplu mi-e lene să fac exercițiul ăsta. Atunci viața mă dă zdravăn cu capul de tablă și-mi reamintesc imediat lecția. Se întâmplă chiar să schimb brusc macazul, fază la care zdruncin pasagerii mai sensibili. Îmi pare rău că nu se poate altfel, dar situațiile limită impun soluții limită.

Ce provocare minunată, aceea de a găsi fiecare modalitate pentru a transforma timpul acestei vieți într-o veșnicie!… Cine se mai îmbarcă? Trenul s-a pus deja în mișcare…