Copiii, privitul la televizor și Mușchiul Conștienței

Numar afisari: 5.667

Notă: în prezentul articol folosesc expresia ”privit la TV”, dar mă refer la ”privit la un ecran”. Că e televizor, calculator, tabletă sau smartphone, e totuna față de cele expuse în continuare.

Televiziunea este o modalitate simplă și ieftină de a ține copiii ocupați și de a petrece o jumătate de oră (++) în liniște. Dar privitul excesiv la un ecran are un impact mai mare asupra copiilor decât ne gândim!

Desigur, e nevoie să definim clar: ce înseamnă ”excesiv”? Pentru că așa cum în cazul alimentației, unde fiecare preferă să își măsoare după standarde personale moderația sau excesele (și pe care le numește întotdeauna ”micile excese”), la fel și folosirea tehnologiei în mod ”excesiv” sau ”moderat” poate deveni o chestiune de interpretarea personală. Să vedem ce spun experții și ce spun furnizorii de servicii de televiziune. Și apoi să vedem ce are de spus simțul realității. Că și eu aș arunca televizorul pe geam, dar e nerealist. Și recunosc că ar fi la fel de nerealist să mă prefac că nu există.

Există, dar este doar un mediu care permite informației să ajungă la mine. Ce tip de informație vine prin el însă, eu aleg. Dacă am TV nu înseamnă că trebuie să ”mănânc” ce-mi servesc televiziunile sau firmele de televiziune prin cablu. Nici vorbă! De 6 ani am renunțat la abonament la TV, nu avem nici sateliti, nici alte instalații cum se zice ,”de prins românii” (programe TV din România, adică). Dar televizorul face parte din mediul în care trăiesc – am nevoie de el pentru cursurile mele filmate, pentru documentare și nu în ultimul rând îmi face plăcere să urmăresc împreună cu familia mea basme sau filme cu adevărat educative.

Universitatea din Montreal și Institutul Robert – Koch din Germania, au realizat studii pe termen lung asupra sănătății copiilor din tările respective. Au intrat sub observație și aspectele legate de privitul la TV. Cu cât mai mult TV pe zi, cu atât mai rău! Știu că știți. Continuați, vă rog. Importată nu e doar informația, ci mai ales ce alegem să facem cu ea.

În medie, copiii societății moderne privesc 98 minute pe zi programe TV. Asta înseamnă la nivelul unui an: 120 de ore de animație, 56 de ore de informații (inclusiv emisiuni tip talk-show), 54 de ore de publicitate, 40 de ore de divertisment (inclusiv seriale cu criminalitate) și 12 ore de sport (inclusiv lupte).

Psihologul Linda S. Pagani de la Universitatea din Montreal, care a condus studiul pe termen lung pe 1300 de copii, explică despre copilăria mică, cea de la 2 la 4 ani, că ”este un moment critic pentru dezvoltarea creierului și pentru definirea comportamentului “. Acești copii sunt afectați de privitul la TV astfel: au mai multe dificultăți sociale, sunt mai puțin activi, mai ales la sfîrșit de săptămână și ronțăie în permanență.

Robert Schlack a condus studiul pe termen lung –  KiGGS, despre sănătatea copiilor și a adolescenților din Germania. Pe baza acestor observații a conchis: “Cu trei ore de consum de televiziune pe zi, rata tulburărilor de vorbire la intrarea în școală crește cu 50%. Peste patru ore, anomaliile motorii bruște și problemele vizuomotorii se dublează “.

Școala la care mergem a organizat zilele trecute o ședință cu părinții pe tema consumului de mass-media la copii. În primul rând să asculte cum ne descurcăm acasă fiecare familie a societății tehnologizate și cu ce provocări ne confruntăm, că doar nu trăim în globul de cristal. În al doilea rând să modereze o înțelegere între părinții claselor primare, prin care toți să ne armonizăm abordarea. Adică până în clasa a VI-a, copiii nu vin cu smartphone la școală, iar atunci când copiii se vizitează sau când se serbează zile de naștere, fiecare părinte e asigurat că familia gazdă nu permite copiilor să stea la TV sau să se joace cu tableta, telefonul, calculatorul, playstationul sau alte chestii electronice – a căror telecomandă mai nou e tot o tabletă sau un smartphone. Și în al trelea rând să primim sprijin, dacă e cazul, din partea pedagogilor mass-media.

Pedagogii ne-au prezentat recomandările și avertismentele oficiale față de consumul de programe TV, pentru diferite vârste ale copiilor, așa cum figurează pe siteul uneia dintre cele mai puternice companii de programe TV din Austria (nu vreau să îi fac reclamă). Am ajuns acasă și într-un suflet, zic: ”Hai să scriu repede pentru cititorii mei!”. Caut pe siteul firmei, nimic. Era prea tîrziu să-l sun pe profesor. Scriu la Serviciul pentru Clienti al firmei respective și-i rog să-mi dea indicații precise despre unde găsesc informația prezentată la ședintă. Răspuns: ”Sunteți sigură că ați înțeles bine?! Cum am putea să avem așa ceva tocmai pe site?!”. Pe bună dreptate. Asta ne-am mirat și noi. Totuși e simplu de înțeles: e ca la avertismentele de pe pachetele de țigări. Sunt INUTILE pentru cumpărători (că nu le iau în serios) și INOFENSIVE pentru cifra de afaceri a producătorilor. Asa cum producătorii de țigări știu că n-o să le scadă vânzările doar pentru că scriu TUTUNUL UCIDE sau pentru că pun poze morbide, la fel și furnizorii de programe TV nu se tem că le scade numărul de abonați dacă spun adevărul despre efectul televiziunii asupra copiilor.

TOȚI, ABSOLUT TOȚI COMERCIANȚII DE DROGURI (LEGALIZATE SAU NU) CAPITALIZEAZĂ PE IGNORANȚA NOASTRĂ ȘI PE EFICIENȚA DROGULUI PE CARE ÎL VÂND.

În cadrul unui sondaj realizat de televiziune, copiii au fost întrebați care ar fi lucrul pe care și-ar dori să îl ia cu ei, dacă ar rămâne izolați pe o insulă părăsită? 30% au numit televizorul, în timp ce doar 3% – părinții și 1% – apa și mâncarea. Observați, deci ce factor de distragere de la conștiența de sine și de la nevoile de bază pentru supraviețuire (apă, hrană, siguranță/protecție) a devenit uitatul la ”ceva”.

1. DURATA OPTIMĂ
(după mine i-ar zice mai bine ”răul cel mai mic”)
conform recomandarilor experților și firmei de servicii de televiziune.

0-2 ani
Consum acceptat: zero minute
Consumul real TV: 58 minute

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să se uite la televizor. Ei sunt încă preocupați de ei înșiși și de explorarea a tot ce îi înconjoară, de aceea nu pot ”procesa” conținutul programelor TV. Țineți cont că la această vârstă, auzul este un simț mai dezvoltat decât văzul. Copiii mai mari din această categorie de vârstă percep și înțeleg lumea prin atingere, de aceea adesea doresc să atingă ecranul și ce apare pe el. Ei nu înțeleg că acele lucruri nu aparțin lumii reale. Privitul la ecran anulează și dă peste cap experiențele corporale ale copilului la această vîrstă. Mai ales în cazul sugarilor, care au nevoie să vadă că există reacții la nevoile sau la solicitările lor (ca de exemplu alaptarea atunci când țipă sau cana cu apă mai tîrziu sau schimbatul scutecului etc) lipsa de reacție din partea televizorului, este o chestiune teribil de problematică pentru creierașul și pentru comportamentul lor.

3-5 ani
Consum acceptat: 30 de minute
Consumul real TV: 75 de minute

Copiii de vârsta grădiniței nu ar trebui să se uite la TV mai mult de 30 de minute zilnic. Ei nu sunt în stare să-și dea seama de diferența dintre fantezie și realitate și de aceea percep tot ce văd și tot ce aud la televizor ca fiind real. Unii copii reușesc să urmărească acțiuni de scurtă durată, dar trebuie oricum protejați pentru că asta reprezintă o suprasolicitare. Copiii cu vârste cuprinse între 3 – 5 ani se tem adeseori de lucrurile cu care nu sunt familiarizați. De exemplu, explică Harald Tegtmeyer-Metzdorf de la Asociația pediatrilor și a medicilor de copii și de tineret din Germania, ”cineva care poartă haine ciudate sau care arată neobișnuit, li se poate părea înfricoșător copiilor aflați la această vârstă”.

6-9 ani
Consum acceptat: 60 de minute
Consumul real TV: 92 de minute

Copiii de școală primară nu ar trebui să se uite la TV mai mult de 60 de minute zilnic. Cu toate că nici ei nu pot încă distinge fără urmă de îndoială între realitate și ficțiune, totuși nu sunt la fel de copleșiti când urmăresc o acțiune, cum sunt copiii de grădiniță – cu condiția să fie ferm ancorați în realitate din punct de vedere emoțional. Indiferent, imaginile violente trebuie evitate. La această vârstă copiii absorb totul – pozitiv și negativ. Scenele violente sunt stresante și pot cauza insomnii.

Copiii sub vârsta de 10 ani nu înțeleg încă acțiunea unui film – ei doar sar de la imagine la imagine.

10 – 13 ani
Consum acceptat: 90 de minute
Consumul real TV: 108 minute

Copiii de școală gimnazială nu ar trebui să se uite la TV mai mult de 90 de minute zilnic. Abia la această vârstă ne putem baza pe faptul că copiii pot distinge fără îndoială realitatea de ficțiune. Cu toate acestea, ei iau în serios evenimentele ireale, ca atunci când s-ar fi întâmplat în realitate. Încă nu e cazul pentru filmele la ore târzii și știri – acestea încă sunt sunt prea mult pentru ei.

2. MOMENTUL POTRIVIT

Experții recomandă să nu se uite la televizor dimineața, înainte de culcare sau în apropiere de ora mesei. O idee este să stabilim împreună cu copilul orarul TV pentru o săptămână sau să introducem reguli fixe, agreate împreună.

Vizionarea TV înainte de culcare este problematică, deoarece îi stimulează pe cei mici,  aceștia abia reușesc să se liniștească și astfel apar consecințele: tulburările de somn, coșmarurile și oboseala în timpul zilei. Copiii nu ar trebui să aibă televizor în camera lor (tind să se uite în medie cu 40 de minute/ zi mai mult) și în general acesta ar trebui stins după ora 19:00. Despre importanța somnului și orarul de somn am scris AICI.

4. PROTECȚIE, VIZIONARE ÎMPREUNĂ, DISCUTARE CONȚINUT

Scenele incitante, rapide sau zgomotoase îi pot copleși cu ușurință pe copii – atenție însă: ei nu sunt conștienți să se retragă singuri din starea respectivă! Nici nu pot și nici nu vor să se țină la distanță de ceea ce se întâmplă în mediul lor și sunt curioși să probeze tot ceea ce are să le ofere lumea. Ce semnale fizice ne arată o astfel de suprasolicitare? Copilul își roade unghiile sau părul în timp ce se uită la TV, închide ochii sau își acoperă urechile sau se ascunde sub pătură.

Experții recomandă să nu lăsăm niciodată copiii să se uite singuri la televizor: în acest fel putem interveni prompt în cazul unor scene inadecvate sau putem răspunde la întrebări legate de conținut. Dacă urmărim programul împreună până la final (de preferat să fie un final fericit!!), să îi permitem copilului să proceseze informația într-o conversație, în imagini sau într-un joc de-a ceva din film.

E de dorit să fim disponibili pentru (cascada de) întrebări și pentru schimburi de păreri pe marginea celor văzute la TV. Dacă noi nu ne facem disponibili, e posibil să caute răspunsuri la altcineva sau ”la colțul străzii”! E de discutat despre stereotipuri și despre idealuri de frumusețe nerealiste – la urma urmei, sunt pline desenele animate de ele! De asemenea, să fim atenți la impactul sugestiv al publicității pe care copiii nu îl pătrund. Fără publicitate!

Featured foto: Tages Anzeiger

***

Am mai povestit despre privitul la televizor și despre alte provocări ale familiei moderne (cu împărtășiri ale exprienței personale):
– la radio, apasă AICI
și
– pe blog, într-un articol foarte apreciat despre jucării și despre dezvoltarea intelectuală a copiilor de la 0 la 6 ani , apasă AICI.

***

Când am anunțat că vreau să scriu un articol despre asta, numeroase comentarii mi-au arătat că se așteptau sfaturi (tips & tricks) despre cum ”să-i facem” pe copii să își schimbe relația cu televizorul. Păi așa ne-a fost vorba? N-am stabilit noi că dacă vrem să vedem schimbare la copii, trebuie să ne schimbăm noi mai întâi? Ei nu fac ce-i boscorodim noi, ci ceea ce văd la noi. Exemplul personal și consecvența contează în toate, nu există alt tips & tricks!

În concluzie, e ca la alimentație: acționați conștient și fiți consecvenți în respectarea regulilor stabilite! Cu alte cuvinte:
1. Nu lăsăm televizorul să meargă ”în gol”, nici măcar când vin în vizită bunicii! Bunicii pot spune basme sau povești pline de înțelepciune, că e aia sunt bunici, nu televizorici sau plictisitorici.
2. Nu ne facem un obicei din a deschide toata ziua buna ziua televizorul pe post de zgomot de fundal.
3. Televizorul nu ne ține de urât când n-avem cu cine pălăvrăgi sau când suntem plictisiți/stresați etc.

Pace și tărie inimilor, claritate și lumină minților noastre de părinți,

Numar afisari: 5.667

Distribuie:
  1. Minunat si foarte binevenit articol! Sper sa dea de gandit si sa aibe impact in vietile cat mai multor familii! Eu nu am tv in casa din copilarie. Acum am familia mea si ne e asa bine fara el! Dar am inca de lucru la timpul pierdut pe smartphone. Urmeaza sa fac si aici o schimbare.
    Mult succes, dragi parinti si va spun – se merita!!! Copiii vor avea mult mai mult timp pentru lucrurile care conteaza! Baietelul nostru de 2 ani vorbeste foarte bine (fata de alti copii de varsta lui dar care, din pacate, petrec destul timp la tv/tableta/smartphone), e vesel, curios, jucaus, pune intrebari despre ceea ce ne vede facand, vrea sa se joace cu “scule”, ar sta toata ziua in atelierul bunicului:), face puzzle, vrea afara in natura, in parc, la plimbare non stop daca ar fi posibil. Faceti-va timp de copii, altfel ii va “educa” televizorul cu mizeriile lui si le va opri creierasul lor sa mai lucreze sanatos. Copiii dvs sunt cum sunt fiindca atata timp le-ati daruit. Sanatate si Doamne ajuta!
    Multumesc Cristela pentru research si ca impartasesti cu noi atatea bogatii.

    1. Multumesc, draga Andreea pentru impartasiri si pentru faptul ca ai revenit pe site! Imbratisari calde tuturor,

      Cristela

  2. Multumim Cristela pentru informatiile de mai sus! Recunosc ca si eu am fost tentata sa las copiii ( acum au 11 respectiv 15 ani) la televizor cand erau mici, daor pentru a avea o jumatate de ora de liniste. Cateodata am facut asa, cateodata nu….cert este ca ambii copii au timp de petrecut la tv limitat, astfel incat, la scoala, colegii lor discutau despre tot felul de seriale, iar ai mei copii nu stiau nimic…Am incercat sa-i incurajez ca nu-i o drama, ca nimeni nu stie toate serialele din lume, sper ca am facut corect ceea ce am facut.

  3. O mare prostie!asta stiti cum e?ca “prosteala”aeea cu TV care strica ochii
    Cate persoane nu au prob de vedere si nu au folosit in exes un TV sau alteva.
    Acum e aceasta “moda”de a diagostica copiii cu tot felul de tulburari ca e cel mai simplu si usor pt “specialisti”.
    Eu lucrez de 15 ani ca psiholog si nici gand sa fie asta cauza sau una dintre cauzele diferitelor tulb.ale copiilor;poate fi insa ceea ce obisnuiesc sa priveasca copiii…

    1. Buna ziua. Pentru un psiholog care doreste sa faca dovada propriei transformari si maturizari profesionale, marturisesc ca nu convingeti printr-un mesaj atat de smucit, agresiv si lipsit de elementare reguli de eleganta in comunicarea virtuala.

      Fireste ca este vorba de ceea ce privesc copiii la televizor, doar nu va imaginati ca scriam despre privitul “in gol” la televizor.

      Multumesc,

      Cristela GEORGESCU

Care este opinia ta