Daca razatoare n-ar fi, salata de zucchini nu s-ar povesti

“Stii de ce sunt asa greu?” ma-ntreaba Pavel incantat si sigur ca n-o sa ghicesc raspunsul. Ma foiesc printre toate cele insirate pe masa de bucatarie si ridic din umeri si din sprancene. “Pentru ca sunt plin de idei!”. No, servus! M-a luat de data asta, da’ nu pun la inima. 🙂 Insfac razatoarea cu o mana, un zucchini durduliu cu cealalta mana si m-ambitionez: “Da’ tu stii de ce-o sa-ti placa azi zucchini? Pentru ca te iubesc, na!”. 🙂

Chiar asa, nu cred ca v-am zis: lui Pavel nu-i plac in niciun fel dovleceii sau zucchini preparati la foc (abur, gratar, cuptor etc). I-au facut cat de cat o impresie, da’ nu cine stie ce, sa stiti, mai mult artistica, frumoasele frigarui de ratatouille

si mini pizza.

“Imi place asa!”, a zis sigur pe el si mi-a bagat sub nas o felie de dovlecel dulce. “Imi place ronti-cronti” (carevasazica ii place crud-crocant, avem noi codificarile si secretele noastre, alea care nu se povestesc decat in soapta, dupa ce stingem lumina, seara, la culcare).

“Bine, hai sa-ncercam ceva cu zucchini crud”, zic. Merge si cu dovlecei la fel de bine. Am curatat coaja de-a lungul, dar partial: o fasie da, o fasie ba, jur imprejur. A rezultat un zucchini in pijamale. “Ti-am spus doar ca sunt plin de idei”, zambeste Pavel scurt, ca un adult aflat in deplin control al situatiei.

Am dat pe razatoarea mare Pijamalosul 🙂 , am adaugat – dupa cum ne-a lasat inima: suc de lamaie, ulei de masline, cateva graunte de sare intotdeauna neiodata (daca nu stii de ce, apasa aici) si un mic catel de usturoi razuit cu varful cutitului. Pana n-am tocat marunt si o jumatate de legatura de marar proaspat, nu m-am linistit. Pentru o nota personala, am taiat stil fideluță, cateva fire – dar mai putine decat cele de marar – de menta, leustean si patrunjel, toate proaspete. Asa… cat sa zapaceasca de creieri publicul consumator. 🙂 Sa se intuiasca o oarecare aroma, dar sa-ti stea pe limba, si la propriu, si la figurat.

Pavel a presarat niste picurei de Vitamina L, Petru a dublat miza, iar eu m-am tinut tare si n-am cedat nimanui dreptul de a amesteca salata cu blandete. Nu de alta, dar imediat se inmoaie si s-a zis cu efectul “ronți-cronți”.

Gata! Ma uit cand la salata, cand la Pavel. Stiu ca urmeaza momentul cu pricina: verdictul. Imi iau inima-n dinti si-ntind castronul: “Ei?…”. Bagă degețelele, gustă, ochii lui se inchid, apoi se strang si urmeaza un plescait care face mai mult decat o mie de cuvinte: “Îhm, s-o pui in cartea ta“. 🙂

Hai si voi, sus castronul cu zucchini și de-om plescăi, să ne scuze vecinii! 🙂