Nu o data am auzit parinti deceptionati spunand: “Eu mi-am crescut si educat copilul, iar societatea in care traim l-a stricat”. Dintre toate obiectivele vietii, cel de a creste copii sanatosi la minte, trup si suflet mi se pare cel mai dificil de implinit. Sau, cum ar spune cu alte cuvinte autoarea despre ale carei carti va voi vorbi astazi: “Arta de a fi parinte este extrem de diferita de arta de a face copii …”. Nu pentru ca obiectivul in sine e dificil, ci pentru ca el trebuie sa se realizeze intr-un mediu si un context din ce in ce mai ostil, deformat si degradat de interese in principal materiale. Realitatea este ca traim intr-o societate de consum, subjugata unei puternice ofensive propagandistice si manipulative, in care si de care copilul este atras in mod aproape automat, de la cea mai frageda varsta. Iar misunea parintelui este de a-l ajuta sa se sustraga, prin ancorarea cat mai puternica in valori reale. As indrazni sa spun ca generatia noastra de parinti (si cele care ne urmeaza) au o misiune mai grea decat cea a parintilor nostri, tocmai din cauza existentei acestui asalt de tentatii, majoritatea lor nesanatoase, nenaturale.
Revin asupra unei idei pe care am transmis-o si in articole precedente: intregul proces de educare si dezvoltare a copilului si a personalitatii acestuia (de la nevoi fizice – cum ar fi obiceiurile alimentare, disciplina odihnei si a igienei, a miscarii in aer liber -, la nevoi sociale – limbaj si interrelationare -, si nevoi intelectuale – carti, jocuri, jucarii, activitati stimulative) trebuie sa aiba loc intr-un context concret, in care relatia de incredere copii -parinti si exemplul personal al parintilor sunt decisive.
Dupa ce pret de cateva luni am scris cu precadere despre sanatate din perspectiva unei alimentatii sanatoase, azi aleg o alta perspectiva, cea a dezvoltarii intelectuale si spirituale a copilului, a procesului de invatare prescolara, prin intermediul jucariilor si al cartilor.
Ca material introductiv, ofer cateva opinii de specialitate si surse de informare pentru parinti interesati de subiect. Oferta de carti pentru instruirea parintilor este bogata, dar in special traduceri, iar cartile sunt destul de stufoase pentru timpul liber ramas. Din pacate, majoritatea sunt si foarte tehnice, din acest motiv fiind potrivite mai degraba pentru specialisti, decat pentru parinti in cautare de sfaturi practice.
Am cautat multa vreme autori romani, care sa spuna lucrurilor pe nume si la obiect, in cat mai putine pagini si in formulari cat mai simple, dar sugestive. Am gasit cartea Copilul, familia si gradinita, autor Magdalena Dumitrana, publicata de Editura Compania la sectiunea Carti Junior. Dupa ce am devorat-o, am savurat-o recitind-o. Apoi am simtit un entuziasm curios, incarcat de admiratie, de a intalni autoarea si a-i adresa cateva intrebari pentru parintii cititori ai blogului. De data aceasta am fost norocoasa si, prin bunavointa responsabilului editorial, Adina Kenereş, cat si a autoarei, Magdalena Dumitrana, am reusit nu numai un interviu, ci am primit recomandari pentru lecturi suplimentare, precum si raspunsul la o intrebare care ma apasa, inca de la primele pagini de lectura ale cartii:
Prin abordarea si formularea propusa, cartile Magdalenei Dumitrana sunt un act de curaj si biruinta atat pentru autoare, cat si pentru editura. Care au fost, pe scurt, istoricul si provocarile acestei izbanzi?
AK: Nu e de mirare ca parintii sunt azi dezorientati in literatura care-i priveste pe copiii mici. Piata romaneasca nu are criterii clare de segmentare a cartilor (cui i se adreseaza ele si ce-i spun), amesteca viguros comertul unor bestselleruri cu cvasialbume de lux, toate occidentale, si nu formeaza “scriitori” specializati pentru publicul larg (simplu nu e, dar nici marunte incercari nu se prea vad).
E curios, dar gasesti mai degraba adaptari juste la situatia locala ale unor realitati vestice in unele pagini din revistele pentru mamici de la noi – pentru ca redactorii fac un exercitiu vital pentru interesul publicatiei pe spatiu mic, iar expertii nu pierd mult timp si energie dand cateva raspunsuri punctuale.
Truda la o carte de referinta nu e inca un lucru “natural” la noi. Venim inca in 2011 dintr-o lume severa, controlata si autoritara, in care se exprimau doar doctorul si pedagogul, fiecare pe limba lui. Pedagogia a oferit sute de lucrari in care se pot citi doar propria ei istorie si dezvoltarea catorva teme predilecte, toate in acord cu ordinea si disciplina ideala a unei societati destul de robotizate, desi nu lipseau de acolo sugestiile pentru a face contactul cu copiii mai elastic si mai creativ. Parintii ar trebui sa vrea neaparat sa sufere ca sa citeasca asa ceva, … , pentru ca inseamna sa inghita doctorate in seriile de pedagogie ale unor edituri sau actualele reviste specializate de pedagogie, foarte teoretice si de prea putin sprijin pentru viata practica. E chiar complicat !
Nici pentru noi, Compania, nu a fost simplu. Ne-am intilnit cu inversunarea specialistilor decisi sa scrie numai pentru specialisti. E tenace, insurubata de vreo sapte decenii si se prezinta in hainele exigentei. De fapt, e adesea incuiata, arivista si lipsita de generozitate.
In partea a doua a materialului, urmeaza informatii despre alegerea jucariilor adecvate si interviul cu Magdalena Dumitrana pe aceasta tema.